Un eșec nu doar pentru că demonstrația de forță și-a ratat scopul, acela de a induce frica, dar a generat și mai multă determinare - sâmbătă seara la proteste au fost peste 60.000 de oameni.
Eșec și pentru că a arătat încă o dată lumii întregi fața hidoasă a actualei puteri, capabilă de orice, inclusiv să-i snopească în bătaie pe cetățenii care o contestă. Orice ar spune propaganda și oricâte teorii ar face sfătuitorii cu egoul balonat (gen Mungiu-Pippidi și Cristoiu), este o oroare să te folosești de huligani ca să deturnezi un miting pașnic, cu atât mai mult unul al Diasporei, ca să justifici apoi violența forțelor de ordine împotriva oamenilor.
Femeile, copiii, bătrânii, infirmii în cărucioare, jurnaliștii care au fost gazați și bătuți fără discriminare nu erau radicali de dreapta (sau stânga) pregătiți pentru violențe cu cocteiluri Molotov, cum vedem prin Europa (că tot se fac astfel de comparații). Democrație à la Dragnea! Un eșec și pentru că planul a fost transparent și, pe măsură ce se adună probe, imagini și mărturii, îndelunga premeditare devine tot mai evidentă. Și mai prostească. Demnă de celebrul slogan.
În plus, este și un imens eșec de imagine pentru PSD, brutalitățile nejustificate au făcut înconjurul lumii, generând stupoare și revoltă. Și, dacă mai contează, noi atenționări către puterea pesedistă.