Declarațiile ministrului vin după publicarea de către presa centrală a unui raport al Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență, conform căruia Rusia desfășoară un război electronic activ inclusiv în estul României.
Angel Tîlvăr: „Navigația maritimă din România, grav afectată de bruiajul electronic rusesc”
Întrebat despre impactul bruiajului asupra României și măsurile care vor fi luate, Tîlvăr a explicat că astfel de acțiuni obligă autoritățile să monitorizeze cu atenție incidentele.
"Evident, astfel de acţiuni pun în sistem de atenţie pe cei care sunt obligaţi şi care au posibilitatea să monitorizeze astfel de incidente.
Evident, cel mai mult are de suferit navigaţia maritimă, motiv pentru care şi astăzi, în discuţiile pe care le-am avut cu domnul Guler, ministrul apărării din Turcia, componenta de siguranţă în ceea ce priveşte navigaţia pe Marea Neagră a ocupat un loc important pe agendă.
Citește și: Rusia desfășoară un război electronic în estul României. Zborurile și navigația pe mare, în pericol
În acest sens, vreau să vă spun că ne dorim, şi probabil că în iulie MCM-ul - Iniţiativa de deminare pe Marea Neagră - va deveni operaţională, discuţiile pe acest proiect sunt mai mult decât avansate. Suntem la nivel de detalii tehnice.
Al doilea vânător de mine intră în dotarea Armatei Române
Şi tot astăzi, ca urmare a propunerii pe care am avut-o din partea Turciei cu ceva vreme în urmă, am comunicat faptul că cel de-al doilea vânător de mine care va intra în dotarea Armatei României se va opri pentru o perioadă pentru pregătire şi pentru integrarea în acest format, mă refer la MCM.
Citește și: Primul vânător de mine M270 de ultimă generație a ajuns în Portul Constanța. Arma cheie a României
Deci (...) evident că ne preocupă, evident că ne dorim aşa ceva şi monitorizăm, dar este felul în care Rusia se comportă în regiune, nu de acum, ci de mai multă vreme", a spus Angel Tîlvăr, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Ankara.