Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat marți că navigația maritimă este cel mai grav afectată de acțiunile de bruiaj, subliniind că România este foarte preocupată de acest aspect.
Suprafaţa afectată de secetă a crescut vineri la 231.704 hectare în 28 de judeţe, de la 214.870 hectare (ha) în 25 de judeţe, raportate joi, a anunţat Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Suprafaţa afectată de seceta pedologică, la culturile la care s-a încheiat recoltatul, respectiv grâu, este de aproximativ 16.000 hectare, cultivate în judeţele Brăila, Galaţi, Ialomiţa şi Teleorman, anunţă Ministerul Agriculturii, pe baza documentelor transmise de prefecturi.
Peste 14% din populaţia mondială a avut boala Lyme, cea mai frecventă maladie transmisă de căpuşe, potrivit unui raport publicat marţi.
Situația economică din România s-a deteriorat grav începând din luna ianuarie, iar România este prinsă pe picior greșit de unda de șoc a sancțiunilor împotriva Rusiei, susține liderul PNL, Florin Cîțu.