Anunţul a fost făcut de directorul general al ANPC Paul Anghel, care a subliniat că operatorii economici care nu respectă prevederile legislative vor fi sancţionaţi.
"Pentru că produsele pe care le cumpărați în perioada postului Sfintelor Paşti să nu prezinte un pericol pentru sănătatea dvs., vă recomand să cumpăraţi produse alimentare de post numai din locuri amenajate şi autorizate, să solicitaţi şi să păstraţi bonul de casă pentru a putea proba în cazul în care, în mod justificat, doriţi să reclamaţi calitatea\conformitatea sau siguranţa unui produs.
De asemenea, atenţionez asupra faptului că dacă achiziţionaţi produse alimentare de post din locuri neautorizate, în care comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condiţiile optime de transport, depozitare şi comercializare, riscaţi ca produsele sa fie neconforme sau chiar nesigure acestea vă pot afecta sănătatea.
ANPC recomandă populației să fie atentă la produsele de post. Ce ingrediente periculoase conțin
Produsele de post sunt produse alimentare constituite din ingrediente vegetale, texturat proteic de soia, mixuri pe baza de soia etc.
Citește și: Șeful Protecției Consumatorilor lăuda Ferma Dacilor în toamnă: Sunt prieten cu proprietarul
Nu cumpăraţi produse a căror etichete nu vă informează complet şi corect privind conţinutul, ingredientele sau calitatea produsului.
Sfătuiesc consumatorii să citească atent eticheta produselor pentru a putea respecta Postul Paştelui şi de a evita astfel să fie induşi în eroare", transmis Paul Anghel, pe Facebook.
ANPC, apel la consumatori: "Atenţie sporită la lista ingredientelor de pe produsele de Post"
"În cazul în care aceasta conţine şi ingrediente de origine animală, respectiv lapte praf, zer praf, pudră de ouă, trebuie să ştiţi că aceste produse nu fac parte din grupa produselor de post.
Pentru produsele tăiate, fracţionate sau porţionate de vânzător, solicitaţi să vedeţi eticheta produsului pentru a verifica compoziţia şi data durabilităţii minimale. Avertizez asupra faptului că pe unele ambalaje veţi găsi pe lângă lista cu ingrediente şi afirmaţia "poate conţine urme de ou, lapte...".
Citește și: ANPC vrea să lase parlamentarii fără loc de muncă și să închidă Palatul Parlamentului. Motivul
Comisarii ANPC vor controla şi supraveghea piaţa în perioada Postului Paştelui, pentru a preîntâmpina orice neregulă din domeniul protecţiei consumatorilor, iar operatorii economici care nu respectă prevederile legislative vor fi sancţionaţi.
În urma acţiunilor de control desfăşurate în anii anteriori, comisarii ANPC au găsit la comercializare produse, pe a căror etichete, erau înscrise menţiuni care puteau induce în eroare consumatorii.
Pe lista produselor s-au regăsit:
cozonac cu rahat, cacao şi stafide, ambalat în pungi din material plastic, în compoziţia căruia se regăseau ouă, în contradicţie cu menţiunea inscripţionată pe fluturaşul colant "produs de post";
"Maioneză vegetală simplă" şi "Maioneză vegetală Shaorma" (denumirea de Maioneză se atribuie doar unei emulsii pe bază de gălbenuş de ou, ulei şi alte ingrediente);
"Pizza de post" - "specialitate cu aroma pe baza de uleiuri vegetale şi cazeină (substanţă proteică din lapte)", produsul nefiind astfel un produs " de post", cu efectul dezinformării consumatorilor; Utilizarea de denumiri consacrate ale unor preparate din carne precum şniţel, pate, parizer, salam, cârnaţi, cremwurşti etc. la care era ataşată sintagma "vegetal".
Citește și: Ce produs care costă 10 lei îți curăță baia cât ai clipi și îndepărtează mirosurile? Îl ai în casă!
De asemenea, s-a mai constatat înscrierea pe ambalajul unor produse vegetale a menţiunii "fără colesterol" sau "0% colesterol", sugerându-se astfel că acestea ar avea caracteristici speciale, când de fapt toate produsele vegetale au această caracteristică.
În plus, produsul alimentar vegetal UHT, care conform listei de ingrediente declarată pe ambalaj conţinea proteine din lapte, în neconcordanţă cu denumirea de produs, precum şi produse de cofetărie preambalate, cu menţiunea "de post", deşi în lista ingredientelor de pe eticheta era înscris "frişcă".