Un asistent medical al fostului Spital Municipal dr. Gavril Curteanu din Oradea este cercetat pentru trafic de influență, fiind acuzat că în timpul pandemiei a luat aproape 30.000 de euro de la persoane cărora le-a promis că le „rezolvă” angajarea pe perioadă nedeterminată.
Niciunul dintre cei care i-au dat bani nu a beneficiat de „serviciul” promis.
Asistent medical, reținut de DNA. Ce făcea în timpul pandemiei de COVID-19
Potrivit comunicatului DNA, asistentul reținut se numește Sorin Ioan Crăciun, „la data faptelor asistent medical în cadrul Spitalului Clinic Municipal Dr. Gavril Curteanu Oradea, iar ulterior în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor (după preluarea de către acesta a celei dintâi unități spitalicești), învinuirea adusă fiind că a comis șapte infracțiuni de trafic de influență.
Citește și: Un medic din Sibiu cu 20.000 lei salariu/lună cerea șpagă alimente. A fost reținut de polițiști
În ordonanța procurorilor DNA Oradea se arată că „în cauză există date și probe” conform cărora în perioada 2020-2022, în timpul pandemiei de Covid-19, asistentul ar fi pretins şi primit de la șapte persoane sume de bani cuprinse între 1.500 euro – 13.500 euro, în total 29.500 euro, precum și alte foloase necuvenite, „lăsând să se creadă că ar avea influență asupra unor factori decidenți din conducerea celor două spitale amintite mai sus și promițând că îi va determina pe aceștia să faciliteze încheierea unor contracte de muncă, pe o perioadă nedeterminată, pe numele acestor persoane, pentru ocuparea unor posturi de asistent medical și infirmier”.
Citește și: O doctoriță lua mită de la pacienți 50 €, deși câștiga lunar 25.000 lei. A fost arestată
DNA precizează că „până în prezent” nici una dintre cele șapte persoane „nu a fost angajată pe posturile pentru care ar fi remis inculpatului sumele de bani și foloasele respective”.
De asemenea, DNA arată că, în cursul zilei de miercuri, Sorin Ioan Crăciun urmează să fie prezentat Tribunalului Bihor cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Sursele ebihoreanul spun că bărbatul este asistent medical cu experiență la secția Pneumologie - TBC a fostului Spital Municipal, care din primăvara anului trecut a fuzionat cu Spitalul Județean, fiind chiar lider sindical în această secție.