Atenție la „Coletul”, noua metodă de înșelăciune! Un procedeu infracțional ia amploare în ultima vreme, iar Poliția trage un semnal de alarmă asupra acestuia, oferind și câteva sfaturi deosebit de utile pentru cei care apelează la cumpărături prin comenzi online.
Atenție la „Coletul”, noua metodă de înșelăciune! Poliția explică procedeul folosit de infractori
Dacă sunteți obișnuiți deja să faceți multe dintre cumpărături prin comenzi online, e posibil să nu vi se pară nimic ciudat dacă primiți un colet cu o marfă pe care parcă nu vă amintiți că ași fi cerut-o.
Dar, în graba prezentului, sunt mari șanse să considerați fie că ați uitat deja de comandă sau, poate, că altcineva din familie a dorit produsul respectiv, așa că veți achita suma cerută.
Dar sunt mari riscuri să fiți, de fapt, victima unei înșelătorii și să pierdeți banii respectivi și să vă alegeți cu o marfă „de doi bani”, pe cre sigur nu ați comandat-o.
În acest context, poliţiştii atrag atenţia asupra faptului că o nouă metodă de înşelăciune ia amploare.
Este vorba despre metoda denumită „Coletul”, care constă în trimiterea, către destinatari, a unor colete cu „cumpărături”.
Citește și: Nouă metodă de furt la bancomat: ”Atenție, tocmai mi-a înghițit cardul!”
Cei care le primesc trebuie să plătească pentru ele 200-300 de lei, însă obiectele din interior valorează mult mai puţin. Astfel, poliţia recomandă celor care primesc colete nesolicitate să nu plătească pentru ele.
Nu plătiți comenzile fără să le verificați
„Una dintre metodele de înşelăciune folosite de infractori constă în primirea şi achitarea de către diferite persoane de bună credinţă a unor colete, care nu au fost comandate în realitate, de acestea.
Oamenilor le sunt solicitate pentru ridicarea acestor coletele, primite prin servicii de curierat, sume relativ mici, iar cei mai mulţi le acceptă crezând că au fost comandate de un alt membru al familiei.
Bunurile pe care le conţin însă, aceste colete au în realitate o valoare mult mică faţă de banii plătiţi pentru ridicarea lor, de exemplu o persoană plăteşte sume cuprinse între 200-300 de lei şi primeşte un produs care valorează mult mai puţin”, se arată într-un comunicat dat publicităţii duminică de Poliţia Suceava, citat de news.ro.
Poliţiştii au și o serie de recomandări pentru cei care primesc colete pe care nu le-au comandat şi care sunt tentaţi să le achite, crezând că ar putea fi pentru rude.
Citește și: Povestea fabuloasă a „Rechinului“, mafiot oltean în Mexic. Miliardar, corupe politicieni, procurori
În primul rând, trebuie verificat expeditorul şi contact pentru clarificări. Cei care primesc colete nesolicitate trebuie să comunice cu familia şi prietenii pentru a verifica dacă cineva dintre ei a trimis coletul.
„Nu efectuaţi plăţi nesigure. Refuzaţi să plătiţi pentru colete pe care nu le-aţi comandat sau despre care nu aveţi informaţii clare.
Solicitaţi detalii suplimentare şi verificaţi înainte de a face orice plată. Contactaţi furnizorul de servicii poştale.
În cazul în care primiţi un colet nesolicitat, contactaţi compania de curierat în cel mai scurt timp, pentru a clarifica situaţia şi pentru a solicita blocarea sumei de bani plătite. Furnizorii de servicii poştale pot oferi informaţii suplimentare despre expeditor şi conţinutul coletului şi pot bloca banii până la clarificarea situaţiei. Păstraţi dovezile.
Dacă acceptaţi un colet, păstraţi toate documentele şi dovezile asociate cu acesta, inclusiv chitanţele şi etichetele coletului. Aceste dovezi pot fi utile în cazul unei investigaţii ulterioare”, mai transmit poliţiştii suceveni.
Nu în ultimul rând, aceştia încurajează populaţia să raporteze incidentele suspecte.
Citește și: O nouă înșelătorie. Cum poți rămâne fără bani când mergi la supermarket: ”Nu aveți încredere în ei!”
„Dacă suspectaţi o tentativă de fraudă, sesizaţi imediat incidentul la poliţie, prin SNUAU 112. Furnizaţi toate detaliile relevante pentru a ajuta la investigarea cazului.
În astfel de situaţii este important să fiţi prudenţi şi vigilenţi, pentru a nu deveni victime ale înşelăciunilor”, au mai precizat reprezentanții Poliției, potrivit sursei citate.