Vremea bună din ultimele săptămâni au făcut ca cele mai așteptate fructe să își ia locul pe tarabe. În sere agricultorii au început deja să culeagă primele căpșune, semn că în acest an ne vom putea bucura mai mult timp de ele.
Fie că vorbim despre căpșunele de seră sau cele din câmp, gustul și aroma sunt aceleași. Ce contează în schimb, este soiul.
”Cel mai bun, mai aromat și mai gustos soi românesc, pe care majoritatea oamenilor îl caută în piețe este soiul Premial. Din păcate este un soi pe cale de dispariție, și asta din cauza tonajului mic pe care acest soi îl dă dar mai ales din cauza perisabilității sale.
Nu este un soi care să reziste la transport”, ne explică Marinel Hotca, un tânăr agricultor din Halmeu.
Au apărut primele căpșune de anul acesta. Se vând la jumătate de preț față de cât sunt în magazine
Soiuri precum ”Clery”, ”Jolly”, ”Asia”, ”Aprica” sau ”Thea” se regăsesc acum pe majoritatea plantațiilor de căpșuni din Halmeu. Sunt soiuri nu doar roditoare ci și gustoase, cele mai dulci și la cea mai mare căutare fiind ”Clery” sau ”Jolly”, conform obiectiv-sm.
Dacă prețul primelor căpșune ajunge la 15 de lei, finalul de sezon îi face pe producători să își vândă marfa la sub 10 lei/kg. Cu toate acestea, prețul este mult mai bun comparativ cu căpșunele de import pe care le găsim în supermarketuri.
Citește și: Ce poți să cumperi de 80 de lei dintr-o piață din România. Un bărbat a cumpărat doar produse locale
Aici, 500 de grame de fructe costă 12,5 lei, adică 25 de lei kilogramul.
„Căpșunii din câmp deschis ajung să fie vânduți la sub 10 lei/kg și riscăm de multe ori să nu ne scoatem investiția. Lumea trebuie să țină cont că de la noi pleacă cu un preț căpșunele, iar pe tarabe ajung la alt preț.
Producătorii mari nu au timp să stea și la tarabe iar una dintre marile noastre probleme stă în piața de desfacere care este insuficientă”, spune Marinel.
Solariile, investiție de viitor
Citește și: O studentă româncă a arătat ce produse a cumpărat de 50 de euro în Japonia. La noi le lua cu 100
Deși presupune o investiție mult mai mare, producătorii au început să își îndrepte tot mai mult atenția înspre solarii. Vremea capricioasă din ultimii ani le-a periclitat nu o dată culturile și mulți nu mai sunt dispuși să riște.
Spre exemplu, pentru o suprafață de 50 de ari de căpșuni în solarii, investiția se poate ridica la 35.000 euro.