Trei bărbați din Republica Moldova sunt reținuți în România. Ei au clonat paginile de Internet ale unor bănci furând banii clienților. Poliția i-a săltat când au călcat pe pământ românesc.
Este vorba despre paginile BCR, Raiffeisen și Libra, conform unor surse Newsweek.
Au clonat paginile băncilor și au furat banii clienților. Poliția i-a săltat când au intrat în țară
”La data de 12 martie 2023, poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Serviciul Investigații Criminale au pus în aplicare trei mandate de aducere, în județul Botoșani, emise pe
numele a trei persoane, față de care sunt efecuate cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de fals informatic, fals privind identitatea, fals material în înscrisuri oficiale, acces ilegal la un sistem
informatic, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos”, a anunțat Poliția Capitalei.
Citește și: SRI avertizează: Atac informatic în desfășurare, un virus vizează datele de internet banking
Anchetatorii au descoperit că în octombrie 2022 - prezent, trei bărbați ar fi creat pagini de internet similare cu cele ale unor instituții bancare, pe care le-ar fi promovat în mediul online, inducând în eroare clienți ai acestor bănci și obținând credențialele de acces în conturile lor de internet banking.
Din cercetări, s-a stabilit că bănuiții ar fi folosit datele pentru a accesa conturile de internet banking ale persoanelor vătămate și ar fi transferat în mod fraudulos mai multe sume de bani, creând un prejudiciu de 583.000 de lei.
”În baza mandatelor de aducere, persoanele bănuite au fost conduse la audieri, iar în cursul acestei dimineți, față de acestea a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate magistraților cu propunere legală.
Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de
fals informatic, fals privind identitatea, fals material în înscrisuri oficiale, acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.
Citește și: Fabuloasa poveste a „Rechinului“, mafiot oltean în Mexic: de la un magazin în Craiova la miliarde $
Acținea a beneficiat de sprijinul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de
administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, a transmis Poliția Capitalei într-un comunicat de presă.