Tânărul din localitatea Corbu care, fiind sub influenţa drogurilor, a pătruns vara trecută în casa familiei vecinilor săi şi a comis, printre altele, o crimă şi un viol, a fost miercuri condamnat la închisoare pe viaţă de către judecătorii Tribunalului Constanţa.
Decizia instanţei nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
"Soluţia pe scurt: (...) condamnă pe inculpatul MUSTAFA DENIS - ... pentru infracţiunea de omor calificat, la pedeapsa de 25 de ani închisoare (...). Condamnă (...), pentru infracţiunea de viol (...), la pedeapsa de 10 ani închisoare (...). Pentru infracţiunea de tâlhărie, la pedeapsa de 10 ani închisoare (...). Condamnă pe inculpatul MUSTAFA DENIS, pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, la pedeapsa de 9 ani închisoare. (...) Condamnă pe (...), pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, la pedeapsa de 8 ani închisoare. (...) Condamnă (...), pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, la pedeapsa de 8 ani închisoare. (...) Contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta, în final rezultă pedeapsa cea mai grea de 25 de ani închisoare, la care se adaugă un spor de 15 ani închisoare (o treime din celelalte pedepse), spor ce depăşeşte cu 10 ani maximul general al pedepsei, (...), respectiv cel de 30 de ani închisoare, prin urmare inculpatul MUSTAFA DENIS va executa pedeapsa detenţiunii pe viaţă. (...) Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare", este sentinţa judecătorilor.
Citește și: România a sărit de 10.000 de pacienți cu COVID spitalizați. La ATI - 973 bolnavi | Newsweek Romania
Conform sursei citate, inculpatul este, totodată, obligat să plătească daune materiale şi morale în valoare totală de peste 2 milioane de euro.
Bărbatul în vârstă de 29 de ani le-a spus anchetatorilor că scopul iniţial al său a fost de jaf, având nevoie de bani, de circa 2.000 de lei, fiind consumator de droguri, dar pentru că a găsit doar 250 de lei în casa vecinului său - o familie cu trei copii, a vrut să se răzbune. La locuinţa individului au fost găsite mai multe bunuri, care au probat săvârşirea faptelor, printre care maceta cu care a comis crima.
Citește și: GRAFIC Au apărut în România primele 13 cazuri de BA.2, varianta mai infecțioasă a mutației Omicron | Newsweek Romania
În iulie 2021, poliţiştii au fost sesizaţi în timpul nopţii, prin apel 112, de către o adolescentă de 15 ani, că o persoană a pătruns în locuinţa sa, din localitatea Corbu, şi a întreţinut, prin constrângere, raporturi sexuale cu sora sa, în vârstă de 20 de ani, iar tatăl lor a fost înjunghiat în zona abdomenului. După comiterea faptelor, atacatorul, ce avea faţa acoperită cu o cagulă, a fugit.