Avertisment de vreme instabilă dar și de caniculă în țară

DE Edi Neagu | 06.07.2021 - 10:45
Urmează o zi caniculară în București. FOTO: ANMH/Facebook

Canicula vizează îndeosebi zone din vest, sud-vest şi sud, până duminică

SHARE

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o informare de instabilitate atmosferică, valabilă la nivelul întregii ţări pe parcursul acestei zile, respectiv o alertă de caniculă, ce vizează îndeosebi zone din vest, sud-vest şi sud, până duminică.

Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de marţi, până la ora 21:00, local în estul, sud-estul şi parţial în centrul ţării vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi condiţii de grindină.

CITEȘTE ȘI: China și India, pe picior de război. Cea mai mare acumulare de forțe în Himalaya de decenii

În intervale scurte de timp cantităţile de apă vor depăşi pe alocuri 20 - 30 l/mp.

De asemenea, în intervalul 7 - 11 iulie, va fi în vigoare o informare de căldură şi disconfort termic. Astfel, valul de căldură se va intensifica în regiunile vestice şi sud-vestice, unde va fi caniculă şi disconfort termic accentuat.

CITEȘTE ȘI: Lista promisiunilor ratate de ministrul Justiției, Stelian Ion. Cea mai răsunătoare: închiderea MCV

În restul teritoriului vremea va fi călduroasă, iar disconfortul termic va fi în creştere, îndeosebi în sud, potrivit Agerpres.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te