Avertizare METEO Ninsori și vânt puternic, în următoarele 24 de ore

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 07.12.2020 - 10:23
Foto: dobrogea.tv
Foto: dobrogea.tv

Administraia Națională de Meteorologie a emis o avertizare meteo pentru întreaga țară, valabilă pentru intervalul luni, 7 decembrie, ora 14.00 - marți, 8 decembrie, ora 10.00.

SHARE

În intervalul menționat, în Oltenia, sudul Banatului și local în Muntenia, precum și în Munții Banatului, în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură va ninge și se va depune strat de zăpadă.

Mai ales în Oltenia și sud-vestul Munteniei acesta va depăși pe arii restrânse 8...10 cm, iar la munte se vor atinge grosimi de 15...20 cm. Cu precădere la începutul intervalului, vântul va avea intensificări, cu rafale, în general, de 70 – 80 km/h în sud-vestul extrem și la munte și 45 – 55 km/h în regiunile sudice și sud-estice.

Îndeosebi în vestul Carpaților Meridionali, zăpada va fi temporar viscolită.

În Moldova și Transilvania, vor fi ninsori în general slabe cantitativ, iar în restul teritoriului precipitațiile vor fi mai ales sub formă de ploaie și lapoviță.

În sudul și sud-estul țării, precum și la munte, pe alocuri, se va depune polei.

În București, luni, între orele 14:00 - 20:00, vremea va continua să se răcească şi se va menţine închisă. Trecător se vor semnala precipitații slabe mai ales subformă de burniță sau fulguială. Vântul va avea intensificări, cu rafale de 40 - 50 km/h. Temperatura maximă va fi de 1 - 2 grade.

Începând de astăzi de la ora 20:00 și până marți la ora 10:00, în Capitală, vremea va fi închisă și temporar se vor semnala precipitații mixte, ce vor favoriza depuneri de polei. Cantitățile de apă vor fi în jur de 10 l/mp. Vântul va avea intensificări, cu rafale de 40...45 km/h. Temperatura minimă se va situa în jurul valorii de 0 grade.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te