Bărbat infectat cu COVID-19, izolat la domiciliu, depistat de jandarmi la volan

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 02.11.2020 - 11:36
Foto: news.ro
Foto: news.ro

Un bărbat infectat cu COVID-19 şi aflat în izolare la domiciliu s-a ales cu dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, după ce a fost depistat la volanul autoturismului său în zona carantinată de la Iveşti, informează Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Galaţi.

SHARE

Potrivit sursei citate, o patrulă de jandarmerie aflată în serviciu de asigurare a ordinii publice în comuna Iveşti a observat un autoturism care se deplasa pe străzile din localitate şi care, la vederea jandarmilor, şi-a schimbat brusc direcţia de mers.

Jandarmii au interceptat şi oprit autoturismul, iar în urma verificărilor a rezultat faptul că şoferul, un bărbat în vârstă de 43 ani, figurează ca fiind bolnav de COVID-19 şi izolat la domiciliu.

Întrebat despre motivul pentru care a ieşit din izolare, bărbatul a declarat că dorea să ajungă la fiul său pentru a-i da autoturismul.

Bărbatul a fost condus la domiciliul declarat pentru carantină, iar pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, cercetările fiind continuate de către poliţie.

Pentru nerespectarea măsurilor stabilite în zona de carantină din localitatea Iveşti, în acest weekend 17 persoane au fost sancţionate contravenţional, dintre care opt cu amenzi în valoare totală de 13.100 lei şi nouă cu avertisment.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te