Bătaie pe creditele garantate de stat: 28.000 de firme s-au inscris în programul IMM Invest

DE Adelina Sahlean | 30.04.2020 - 12:11

IMM Invest, cel mai aşteptat program de finanţare de către firmele mici şi mijlocii din România are peste 28.000 de înregistrări în numai două zile de la relansare, conform datelor unui comunicat al Fondului de Garantare.

SHARE

,,La nivel instituţional am luat toate măsurile pentru a prelucra orice solicitare înregistrată în aplicaţie, în termenul asumat de 72 de ore. Nu am angajat personal suplimentar, însă mare parte dintre angajaţii instituţiei au fost instruiţi să analizeze cererile din aplicaţie. (...) Vreau să îi asigurăm pe beneficiarii noştri că tratăm cu cea mai mare responsabilitate solicitarile pe care ni le-au transmis’’, a spus Dumintru Nancu, directorul general al Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri.

Din cele 28.000 de înscrieri, 374 de solicitări au fost trimise la bănci, iar 4 au fost respinse pentru că nu au îndeplinit criteriile de eligibilitate ale programului. Restul sunt în curs de analiză.

S-a observat că un număr mare de IMM-uri completează greşit câmpurile aplicaţiei.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te