Traian Berbeceanu a explicat că rata de infectări, care miercuri a coborât sub 3 la mie, trebuie să se mențină la acest nivel încă două zile pentru a se putea relaxa restricțiile.
„Reglementările în vigoare prevăd că, într-un interval de 48 de ore vom monitoriza indicele de incidență și, în situația fericită, pe care ne-o dorim și noi, în care incidența și mâine, și poimâine va fi sub 3 la mie, poimâine vom convoca Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență și vom propune adoptarea unei hotărâri prin care să relaxăm o parte dintre măsurile aflate în vigoare”, a declarat Traian Berbeceanu, miercuri seară, la Digi24.
El a spus că relaxarea măsurilor va putea intra în vigoare de sâmbătă, de la ora 00.00.
Este vorba despre:
Permiterea funcționarii cu o capacitate de maxim 30% a instituțiilor/sălilor de spectacol și cinematografelor"
Redeschiderea activităților "la interior" a restaurantelor, barurilor, cafenelelor, etc, în limita a maxim 30% din capacitatea unității;
Permiterea activităților cu publicul, până în limita a 30% a spațiului destinat, a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc.
Întrebat despre programul magazinelor, restricționat acum până la ora 21.00, Berbeceanu a spus că aceasta este o măsură decisă prin hotărâre de guvern prin care a fost stabilită starea de alertă și CSUB nu poate interveni, potrivit HotNews.ro.