Vehiculele retrase temporar sau permanent din circulaţie şi a căror utilizare este interzisă vor fi exceptate de la încheierea poliței RCA.
Bicicletele electrice și trotinetele electrice vor trebui să aibă asigurare RCA. Anunțul Guvernului
„Singurul proiect de lege adoptat astăzi în şedinţă de guvern se referă la reaşezarea întregului ecosistem al asigurărilor obligatorii pentru vehiculele care circulă pentru drumurile publice, RCA. Acesta este un proiect de lege, deci va urma parcursul parlamentar pentru aprobare şi intrare în vigoare.
Citește și: Cine sunt pensionarii cu cele mai mari creșteri de pensie la recalculare? Ce au muncit și câți ani?
Vreau să menţionez câteva aspecte care cred că o să fie de interes public: vor intra sub obligaţia de asigurare şi vehiculele care, conform legislaţiei naţionale, nu sunt supuse înmatriculării sau înregistrării.
Dau două exemple relevante: trotinetele electrice şi bicicletele electrice vor trebui obligatoriu asigurate”, a precizat purtătorul de cuvânt Mihai Constantin, după şedinţa de Guvern, potrivit Agerpres.
El a spus că actul normativ cuprinde şi excepţii în privinţa obligativităţii RCA. „Există însă şi exceptări foarte bine justificate în acest proiect de lege, şi anume: nu va mai exista obligativitatea asigurării RCA pentru vehiculele retrase temporar sau permanent din circulaţie şi a căror utilizare este interzisă.
De asemenea, vor fi exceptate de la o astfel de asigurare fotoliile rulante sau vehiculele similare cu propulsie proprie, destinate a fi utilizate în mod exclusiv de către o persoană cu dizabilitate fizică locomotorie.
O altă excepţie de la obligativitatea de asigurare este cazul utilizării vehiculelor în cadrul evenimentelor şi activităţilor sportive cu motor, inclusiv a curselor şi competiţiilor.
Citește și: Ce români vor beneficia de 750 de lei în 2024. Banii intră direct pe un card
Dar această exceptare se aplică numai în cazul în care organizatorul sau orice altă parte implicată în eveniment are încheiat o asigurare sau pune la dispoziţie o garanţie alternativă care acoperă eventualele prejudicii, care ar fi intrat sub incidenţa unui RCA clasic, să îl numim”, a adăugat Mihai Constantin.
Proiectul de lege aprobat modifică şi completează în acest sens Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie.