Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor a fost constituit azi

DE Elena Petrescu | Actualizat: 05.09.2024 - 18:42
Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor a fonst constituit azi - Foto: Facebook(imagine cu rol ilustrativ)
Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor a fonst constituit azi - Foto: Facebook(imagine cu rol ilustrativ)

Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor a fost constituit azi. La scurt timp după ședința de constituire, numele celor aleși au fost făcute publice.

SHARE

La scurt timp după ședința de constituire, numele celor aleși au fost făcute publice. 12 deputaţi au depus declaraţii privind apartenenţa politică la această formaţiune.

Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor a fost constituit azi

Din BEC fac parte preşedintele AEP, Toni Greblă, vicepreşedinţii AEP, Zsombor Vajda şi Cosmin-Gabriel Popp, cinci judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi reprezentanţi ai partidelor politice parlamentare - Partidul Social Democrat, Partidul Naţional Liberal, Uniunea Salvaţi România,

Alianţa Unirea Românilor, Uniunea Democrată Maghiară din România, Forţa Dreptei şi reprezentantul desemnat de Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor, precizează un comunicat al Autorităţii Electorale Permanente.

Citește și: De ce a fost anulată Alianța „Partidul Maicii Domnului” dintre Gheorghe Funar și Partidul Dacismului

Cei cinci judecători desemnaţi în BEC de Înalta Curte sunt: Dorina Zeca, Irina Alexandra Boldea, Adina Oana Surdu, Adrian Glugă, şi Bogdan Cristea.

Potrivit unui comunicat al BEC, reprezentanţii partidelor parlamentare desemnaţi în Biroul Electoral Central sunt:

Viorel Mocanu - Partidul Social Democrat (PSD), Cristian Ene - Partidul Naţional Liberal (PNL), Emil Duhnea (titular) şi Oana Anghel (locţiitor) - Uniunea Salvaţi România (USR), Laurenţiu Plăeşu (titular) şi Valentin - Tiberiu Drăgoi (locţiitor) - Partidul Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR),

Maria Kolumbăn - Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR), Eduard - Andi Manciu (titular) şi Vlad Măntoiu - Partidul Forţa Dreptei (FD), precum şi Ivan Truţer ca reprezentant al grupului minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor.

BEC precizează că lista partidelor care pot să-şi desemneze reprezentanţi în Birou a fost stabilită în urma comunicărilor făcute de AEP şi secretarul general al Camerei Deputaţilor privind partidele care au obţinut reprezentare în Camera Deputaţilor la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020.

De asemenea, BEC menţionează că secretarul general al Camerei Deputaţilor a transmis şi faptul că, la data de 2 septembrie 2024, 12 deputaţi au informat plenul Camerei Deputaţilor că sunt membri ai Partidului Forţa Dreptei.

Citește și: Biroul Electoral refuză renumărarea voturilor: Instanța a obligat doar soluționarea cererilor

"Se constată că, deşi nu a participat la ultimele alegeri pentru Senat şi Camera Deputaţilor, Partidul Forţa Dreptei (FD) are ca membri 12 deputaţi la data de 2 septembrie 2024 şi poate desemna reprezentant în BEC", se arată în comunicat.

Pe de altă parte, Biroul Electoral Central mai precizează că Partidul Dreptate şi Respect în Europa pentru Toţi (DREPT) a informat Biroul că, la data declanşării Calendarului acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2024, respectiv data de 2 septembrie 2024,

au ca membri 10 deputaţi, dar această formaţiune nu este înscrisă în adresa transmisă de secretarul general al Camerei Deputaţilor, ceea ce reprezintă o condiţie necesară.

Potrivit sursei citate, Adrian Glugă a fost desemnat în funcţia de preşedinte al BEC, iar Bogdan Cristea - locţiitor.

După şedinţa de constituire, BEC va avea prima şedinţă de lucru vineri, 6 septembrie.

Deputatul Ludovic Orban, preşedinte al partidului Forţa Dreptei, a anunţat, în 2 septembrie, în plenul Camerei Deputaţilor, că 12 deputaţi au depus declaraţii privind apartenenţa politică la această formaţiune, care "îndeplineşte condiţia impusă de legea electorală aflată în vigoare pentru a fi considerat partid parlamentar".

De asemenea, plenul Camerei a luat act, în 3 septembrie, de solicitarea a 10 deputaţi privind apartenenţa la partidul Dreptate şi Respect în Europa Pentru Toţi (DREPT), aceasta fiind depusă în anterior la Secretariatul General al forului legislativ. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te