Bistriţa-Năsăud: Pădurar judecat pentru că a delapidat lemn de 2,5 milioane de lei

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 07.01.2020 - 11:19

Un pădurar din cadrul Ocolului Silvic Dealu Negru a fost trimis în judecată de către procurorii bistriţeni pentru delapidarea a peste 13.500 de metri cubi de material lemnos din gestiune, pe care ulterior i-a vândut altor trei persoane, întocmind şi acte false în acest sens.

SHARE

Potrivit raportului de activitate pe luna decembrie 2019 făcut public de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, pădurarul este acuzat de delapidare şi fals intelectual, după ce, în luna octombrie a anului 2018, şi-a însuşit fără drept din gestiunea sa cantitatea de 13.564 metri cubi material lemnos, pe care a remis-o celorlalţi trei inculpaţi în schimbul unor sume de bani, împreună cu documente întocmite în fals, potrivit Agerpres.

Pe piaţa liberă, valoarea cantităţii de lemn delapidate de către pădurar depăşeşte 2,5 milioane lei. Falsele avize de însoţire a materialului lemnos au fost prezentate ulterior de către cei trei inculpaţi organelor de poliţie, atunci când transporturile de lemn au fost controlate.

Cei trei bărbaţi la care au ajuns lemnele însuşite ilegal au fost trimişi în judecată pentru uz de fals şi complicitate la delapidare.

 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te