Potrivit unui comunicat remis joi, Ministerul Afacerilor Interne salută rezoluţia Parlamentului European, iar dezbaterile care au precedat votul au evidenţiat, o dată în plus, sprijinul acestei instituţii şi al Comisiei Europene pentru aderarea României, precum şi a Bulgariei şi Croaţiei la spaţiul Schengen.
„Sunt încrezător că vom face paşi concreţi spre adoptarea cât mai curând a deciziei privind aderarea noastră la spaţiul Schengen. România are un rol esenţial în arhitectura de securitate a UE. Este nevoie de un just echilibru între obligaţiile pe care şi le asumă fiecare stat membru UE şi drepturile de care beneficiază. După cum bine ştiţi, România îndeplineşte toate condiţiile pentru aderarea la Schengen şi continuă să menţină la cel mai înalt nivel modul de punere în aplicare a legislaţiei Uniunii” , a declarat Lucian Bode.
CITEȘTE ȘI: Două autocare cu căpșunari români au revoltat turiștii dintr-un camping din Belgia: Nu e uman
Parlamentul European a adoptat joi, cu 505 de voturi „pentru” , rezoluţia sa referitoare la Raportul anual privind funcţionarea spaţiului Schengen.
Conform MAI, Rezoluţia reiterează poziţia cunoscută a PE privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen şi prevede „expres” : „Ţinând seama de numeroasele sale solicitări de aplicare integrală a dispoziţiilor acquis-ului Schengen în Bulgaria şi România, (Parlamentul) solicită insistent Consiliului să-şi onoreze angajamentul, să ia imediat decizia de a elimina controalele la frontierele interne terestre, maritime şi aeriene şi să permită acestor ţări să se alăture, cu drepturi depline, spaţiului de liberă circulaţie fără controale la frontierele interne; consideră că solidaritatea şi responsabilitatea sunt de datoria tuturor şi că viitorul spaţiului Schengen trebuie să fie fără fragmentare” .
CITEȘTE ȘI: Toate aberațiile lui Pițurcă despre Euro2020: „La fotbal, cel mai frumos lucru este să marchezi”
Alături de alţi membri ai Parlamentului European, raportorul Tanja Fajon (SI/S&D) şi comisarul european pentru Afaceri interne, Ylva Johansson, au subliniat necesitatea de a „finaliza” spaţiul Schengen, fiind momentul ca Bulgaria, România şi Croaţia să devină parte din acest spaţiu unic de libertate, securitate şi justiţie.