Cel puţin 15.000 de decese din Europa au fost în mod direct legate de valurile severe de căldură care au afectat continentul nostru în vara anului 2022, potrivit unei estimări încă incomplete a OMS, publicată totuşi luni cu ocazia Conferinţei ONU privind schimbările climatice (COP27), informează AFP.
Vara din 2022 a fost cea mai călduroasă înregistrată pe "Bătrânul continent" de la începutul măsurătorilor meteorologice, stabilind numeroase recorduri de temperatură şi provocând incendii devastatoare.
"În baza datelor naţionale deja publicate, s-a estimat că 15.000 de persoane au murit în mod specific din cauza căldurii în 2022", a anunţat directorul regional al OMS pentru Europa, Hans Kluge, într-un comunicat.
Acest bilanţ, care include 4.500 de morţi în Germania, aproape 4.000 în Spania, peste 3.200 în Regatul Unit şi 1.000 în Portugalia, "ar trebui să crească şi mai mult, întrucât mai multe ţări au raportat deja supramortalităţi asociate căldurii", a precizat el.
OMS a subliniat că Institutul francez de statistică, INSEE, a înregistrat o supramortalitate de 11.000 de persoane în timpul verii 2022 în raport cu vara 2019, ce a precedat pandemia de COVID-19, diferenţa fiind "probabil" explicată prin episoadele foarte puternice de căldură ce au fost înregistrate, mai ales, în lunile iunie şi iulie.
Prin prisma celor 15.000 de decedaţi fără niciun dubiu din cauza caniculelor într-un singur an, 2022 ar reprezenta de unul singur peste 10% din acest total.
"Schimbările climatice ne ucid deja, dar o acţiune puternică astăzi poate să prevină mai multe decese", a subliniat OMS, în contextul în care în Egipt se desfăşoară în această perioadă Conferinţa ONU privind schimbările climatice (COP27).
Potrivit unui raport ONU publicat săptămâna trecută, continentul european este cel care se încălzeşte cel mai repede, înregistrând o creştere a temperaturii de peste două ori mai mare decât media planetară în ultimii 30 de ani.