Luni vor fi înregistrate 29-30 de grade, însoțite de averse torențiale, vânt și descărcări electrice, informează ANM, citată de Mediafax.
Meteorologii ANM au emis o prognoză specială pentru București, valabilă duminică, de la ora 10.00, până luni la ora 22.00.
„Duminică, 7 iulie, vremea va fi călduroasă, caniculară după-amiaza, când temperatura maximă se va situa în jurul a 35 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități”, au precizat meteorologii.
Totodată, aceștia au transmis că se vor înregistra schimbări treptate de temperatură în cursul nopții de duminică spre luni, între 29-30 de grade, cu intensificări ale vântului.
Luni vor fi momente în care se vor înregistra descărcări electrice, ploaie, vânt puternic și posibil grindină.
„Instabilitatea atmosferică se va accentua treptat și se va manifesta în cursul nopții de duminică spre luni (7/8 iulie) îndeosebi prin intensificări ale vântului.
Pe parcursul zilei de luni vor fi perioade cu descărcări electrice, averse torențiale, intensificări ale vântului și posibil, grindină. Temperatura maximă va fi de 29-30 de grade”, au adăugat meteorologii ANM.