Cărți de identitate noi până în 2021

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 15.01.2020 - 08:58

Din 2021, cărțile de identitate vor avea mărimea unui card bancar, vor ține loc și de card de sănătate și vor avea cip, care va stoca o imagine facială și două amprente, scrie Digi24.ro.

SHARE

Un regulament al Uniunii Europene obligă autoritățile să schimbe cartea de identitate până în 2 august 2021, a stfel că a fost pus în dezbatere publică un proiect de ordonanță.

Principalele modificări: mărimea va fi cea a unui card bancar, va ține loc și de card de sănătate - adică va avea o cheie criptografică cu ajutorul căruia ne putem loga în sistemul de sănătate. Apoi, în premieră, va fi un buletin cu cip - va include o imagine facială și două amprente.

De anul viitor, buletinele vor fi eliberate de la vârsta de 12 ani, iar, dacă părinții doresc acest lucru pentru copii lor, chiar mai devreme. 

O asemenea carte cu aceste elemente de securitate există în alte țări, de exemplu Belgia sau Germania.

„Termenul prevăzut de regulamentul 1857/2019 este 3 august 2021. Pentru a putea emite cartea electronică de identitate, la nivelul structurii pe care o conduc este nevoie să existe nişte dezvoltări ale sistemului informatic.

Aceste dezvoltări sunt previzionate a dura 18 luni, deci un calcul matematic ne arată că deja de pe 2 februarie va începe să curgă acest termen de 18 luni. 

În acest moment, nu luăm ca posibilitate neîncadrarea în acest termen. Toate demersurile organizate la nivelul direcţiei pe care o conduc au fost organizate astfel încât să respectăm termenul prevăzut de regulament.

Având în vedere anumite discuţii la nivelul societăţii româneşti, în anul 2017 s-a relevat că o parte a societăţii nu doreşte deţinerea unui document de identitate cu cip. Noul act normativ prevede această opţiune, solicitarea unui card fără cip, va avea acelaşi format. Problema este că, raportat la dispoziţiile regulamentului, acest document nu va permite călătoriile în străinătate, nici în spaţiul UE şi, nefiind prevăzut cu acel cip în care ar trebui să fie introduse certificatele electronice el nu va putea fi folosit pentru solicitarea de servicii la distanţă”, a explicat, în cadrul unei intervenţii telefonice la Digi24, Cătălin Giulescu, şeful Direcţiei pentru Evidenţa Populaţiei.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te