Potrivit rechizitoriului întocmit de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, totul s-a întâmplat în data de 15.12.2020, în jurul orei 11.30, atunci când un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din municipiul Satu Mare, în timp ce se afla pe platoul stației de carburant Rompetrol de pe Drumul Careiului, în urma unor discuții contradictorii cu doi recidiviști, a fost agresat fizic cu un bici, cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale.
Citește și: VIDEO"Bodyguardul lui Dumnezeu" a bătut un șofer, a luat flori și-a mâncat cu soția fără să plătescă
De asemenea, i-a fost distrus telefonul mobil, care a fost călcat în picioare.
Doar că luna aceasta, victima a declarat că îşi retrage plângerea faţă de agresori. De asemenea, inculpaţii au achitat persoanei vătămate suma de 5.000 lei, câte 2.500 de lei fiecare, reprezentând pretenţii civile, persoana vătămată declarând că nu mai are niciun fel de pretenţii de la aceştia, conform Presasm.