Cât câștigă un medic român în Irlanda față de România. Și-a prezentat fluturașul. Iată cât câștigă și ce spune despre diferența dintre cele două sisteme medicale.
Cât câștigă un medic în Irlanda
Un medic rezident din Cluj-Napoca a ales să se mute în Irlanda pentru a-și continua studiile și munci. Paul Oargă povestește pe canalul său de YouTube care sunt avantajele și cum a fost primit în străinătate.
El a lucrat timp de trei ani ca medic rezident la secția ATI și paramedic la SMURD.
Într-un video postat pe YouTube, medicul a spus că este normal să nu mai fii în zona ta de confort, pentru că nu mai ești în țara ta natală, dar se simte bine alături de irlandezi, care îi fac viața mai ușoară, potrivit Știri de Cluj.
„Aici nu te simți dat la o parte. Desigur, te-ai dus de acasă, nu mai ești în zona ta de confort și lucrurile la început sunt cum sunt, dar irlandezii îți fac viața mai ușoară. Ei au un stil fain de a socializa, merg la bere. Interesant este că dacă mergi cu 6 oameni, fiecare cumpără un rând de bere pentru toată lumea. Deci dacă mergi cu 10, ai dat de bucluc. Nu am băut berea lor neagră până când am venit aici, dar am început aici. O bere este 6 euro în pub, adică 30 de lei”, a spus tânărul doctor.
Citește și: Noi proteste în sănătate. Medicii acuză guvernul de lipsă de onestitate
Paul Oargă povestește că își începe ziua la 6 dimineața și merge cu bicicleta la spital. Îi place că se poate schimba de echipament la muncă și că are multe condiții.
„Ce îmi place este că la spital sunt vestiare, sunt dușuri. Nu trebuie să îmi pun echipamentul de acasă. Sunt lucruri normale aici. Este săpun, este prosop, lucruri care nu sunt în România în toate spitalele. La ora 8.00, există o sesiune de pitching în care consultanții, așa se numesc medicii primari, ne prezintă diferite subiecte sau noi facem diferite prezentări. La 9.00 începe munca propriu-zisă în sala de operație”, spune el.
În Irlanda, concediul este de 30 de zile pe an și există și între 10-15 zile de concediu pentru studii. În plus, țara oferă 1.500 de euro pe an pentru a merge la cursuri ca medic rezident. În schimb, examenele costă între 700 și 900 de euro, dar banii sunt restituiți dacă studentul trece evaluările.
Paul a vorbit și despre salariu și a prezentat și un fluturaș.
„Am aici și fluturașul de salariu, primit în 21 decembrie 2023. Ei fac plata la fiecare două săptămâni și trebuie să ai 72 de ore lucrate. Pentru aceste două săptămâni primești 2.382 de euro, dar acesta este venitul brut. Se mai plătesc orele suplimentare, cu 1,5x față de norma de bază, adică am lucrat 15 ore și am primit 687 de euro brut, după taxe”, a spus el.
„Ei au un sistem progresiv de taxare. Până la o sumă ești taxat cu 20%, iar peste cu 40%. În acest moment, eu sunt taxat 40% și după taxe rămân cu 1900 de euro net, la două săptămâni. Sunt niște bani buni, care îți permit să duci o viață bună, chiar și aici în Irlanda, unde chiria este destul de scumpă. Chiria pe care o plătesc eu este de 1.100 de euro pe lună. Taxele care sunt aplicate la aceste sume sunt cele de pensii, asigurări sociale și cycle to work, un program prin care îți poți cumpăra o bicicletă și se deduce din taxe”, a mai zis tânărul.
Citește și: Rafila, despre crizele din Sănătate: Singura soluţie sustenabilă este dezvoltarea medicinei primare
Diferențele față de România
Medicul rezident este fascinat că indiferent de experiența pe care o ai primești renumerație, lucru care nu se întâmplă în România.
„Un lucru pe care nu pot să nu îl observ este că indiferent de experiența pe care o ai, indiferent că ești în prima lună de muncă sau în al zecelea an, ești remunerat. În România în primii 2 ani ca medic rezident gărzile nu sunt plătite. Cred că suntem singura categorie de oameni care lucrează gratuit, doar pentru că vrea să învețe. Nu e comod să nu iei bani, chiar dacă înveți”, a mai spus medicul clujean plecat în Irlanda.
De asemenea, el a spus și cât a câștigat în România. „Pe partea de spital, eu am fost angajat la Institutul Regional de Gastro Hepatologie, dar lucrez la Spitalul Clinic Judetean. În luna septembrie 2021, am câștigat 6.124 de lei, fără gărzi, fără sporuri de sâmbătă-duminică. Problema noastră a rezidenților este că gărzile nu se plătesc în primii doi ani și jumătate”, explica medicul în 2021.