26 decembrie, a doua zi de Crăciun, este o mare sărbătoare pentru creștini. Acum se prăznuiește Soborul Maicii Domnului și este una dintre cele mai vechi sărbători închinate Fecioarei Maria care datează încă din secolul al V-lea.
Românii au o serie de tradiții și superstiții legate de această sărbătoare. Printre altele, se spune că în această zi e interzis să vorbești urât sau să înjuri.
Ce este total interzis pe 26 decembrie, a doua zi de Crăciun. Aveți grijă la ce spuneți
Soborul Macii Domnului, unul din cele cinci mari praznice din anul bisericesc închinate Sfintei Fecioare Maria, a devenit model de sărbătoare şi pentru alţi sfinţi precum Soborul Sfinţilor Ioachim şi Ana, Soborul Sfântului Ioan Botezătorul sau Soborul Sfinţilor Arhangheli.
În tradiția populară, în această zi sunt interzise bârfa, răzbunarea, dar și înjurăturile. Se spune că cei care se răzbună sau doresc să își încheie socotelile cu cei din jur vor suferi pierderi.
Citește și: Toate sărbătorile legate de Sfânta Maria. Românii care respectă tredițiile au noroc mereu
De la Crăciun şi până la Bobotează, în casa unde sunt fete de măritat nu se toarce, nu se coase, altfel acestea nu se mărită.
Se spune că dacă vântul bate cu putere în această zi, toamna următoare va fi furtunoasă şi ploioasă.
Nu se spală haine; se crede că apa va fi folosită pentru vindecarea rănilor.
La sate, fetele și flăcăii au obiceiul să joace pe 26 decembrie, în semn de bucurie și recunoștință față de tinerețea pe care o trăiesc.
Se spune că persoanele care dansează de Soborul Maicii Domnului vor fi aprige și sănătoase pentru tot anul care vine.
În a doua zi de Crăciun, oamenii se duc „cu colacul” la naşi. Colacul tradiţional constă din şapte pâini, două sticle cu ţuică, trei sticle de vin, un cocoş, trei pui, o coastă de porc şi şapte coţi de trandafiri (cârnaţi) sau alte mărunţişuri. Când ajung la casa naşului, finul sărută mâna naşei şi de trei ori se îmbrăţişează cu naşul şi spune „De la noi puţin, de la Dumnezeu mult”.
Citește și: Când urăm ”La mulți ani” celor care poartă numele Sfintei Maria: pe 15 august sau 8 septembrie?
Odată cu Soborul Maicii Domnului are loc și pomenirea sfântului și dreptului Iosif logodnicul.
26 decembrie, praznicul Sfântului Cuvios Nicodim cel Sfinţit de la Tismana
De asemena, în această zi este sărbătorit și Sfântul Cuvios Nicodim cel Sfinţit de la Tismana. El era de neam macedo-român, născut din părinţi binecredincioşi la Prilep, în sudul Serbiei, în anul 1320, fiind înrudit cu familia despotului Lazăr şi a domnului Ţării Româneşti, Nicolae Alexandru Basarab.
După ce a primit o bună educaţie în ţara sa a intrat în viaţa monahală la Mănăstirea Hilandar din Muntele Athos, unde a ajuns mai târziu egumen şi chiar proto-epistat în conducerea Sfântului Munte.
La Athos, Sfântul Nicodim s-a nevoit mai întâi în obşte, apoi singur într-o peşteră în preajma Mănăstirii Hilandar.
În urma unei descoperiri dumnezeieşti, Sfântul Nicodim a venit din Muntele Athos cu mai mulţi ucenici în sudul Dunării, aproape de Vidin, unde a întemeiat două mici aşezări monahale: Vratna şi Mănăstiriţa.
În anul 1364 a trecut în Ţara Românească şi s-a aşezat pe valea râului Vodiţa, unde exista o mică sihăstrie întemeiată de călugări vlahi. Aici, Sfântul Nicodim, cu ajutorul domnitorilor Vlaicu Vodă (1364-1377) şi Radu (1377-1384) şi a sihaştrilor din partea locului, a zidit chilii şi biserică de piatră cu hramul Sfântul „Antonie cel Mare”, care a fost sfinţită în anul 1369.
Citește și: Ce-și mai aduc aminte românii din comunism: ”De Moș Gerilă îmi doream o portocală. Crăciun nu aveam”
Pe valea pârâului Tismana, Sfântul Nicodim a înălţat, la locul numit „Cascade”, Mănăstirea voievodală Tismana, între anii 1377-1378. Aici, marele stareţ a format o obşte renumită de zeci de călugări şi a instituit o viaţă monahală potrivit cu regulile din Sfântul Munte.
De la Tismana, Sfântul Nicodim conducea toate mănăstirile organizate de el şi întreţinea corespondenţă cu egumeni şi ucenici din Athos, din Serbia şi din Ţara Românească, precum şi cu patriarhul Eftimie al Tîrnovei, dovedindu-se un mare teolog şi părinte duhovnicesc.
Ajuns în vârstă, Sfântul Nicodim a încredinţat grija celor două mănăstiri, Vodiţa şi Tismana, ucenicului său, ieromonahul Agaton, iar el s-a retras la o viaţă mai aspră în peştera de deasupra mănăstirii.
Se tămăduiau doar dacă ajungeau la mănăstire
Pentru sfinţenia vieţii sale şi darul vindecării a tot felul de boli, numele Sfântului Nicodim de la Tismana s-a făcut cunoscut până dincolo de hotarele Ţării Româneşti. În tradiţia mănăstirii se spune că unii bolnavi se vindecau numai cât ajungeau la Tismana. Alţii se tămăduiau cu rugăciunea şi binecuvântarea Cuviosului, s-au numai cât se atingeau de rasa lui.
La sfârşitul secolului al XIV-lea, Sfântul Nicodim, împreună cu câţiva ucenici, a întemeiat Mănăstirea Vişina pe Valea Jiului, în locul unei sihăstrii mai vechi. Iar în anul 1400 a întemeiat Mănăstirea Prislop, în ţinutul Hunedoarei. În această mănăstire a stat Sfântul Nicodim câţiva ani, aici a scris cu mâna sa un Evangheliar slavon (1404-1405).
Sfântul Nicodim s-a mutat la ceruri la o vârstă înaintată, în ziua de 26 decembrie a anului 1406, conform Agerpres.
