„Aţi văzut care a fost comunicatul Ministerului Apărării Naţionale. Au fost chestiuni pe care le-am discutat şi sigur, împreună cu partea franceză, există un angajament astfel încât condiţiile din baza Cincu să fie finalizate până la sfârşitul anului.
În felul acesta sunt convins că acestea se vor îmbunătăţi, neexistând la vremea respectivă, din ce mi-a prezentat MApN, capacitatea să îi cazeze pe toţi în containere şi au stat o parte dintre ei în corturi, urmând ca, în momentul în care se finalizează dispunerea containerelor, să se mute în containere”, a afirmat Nicolae Ciucă, întrebat cum comentează faptul că militarii francezi s-au plâns de condiţiile „mizere” de la baza militară de la Cincu, relatează News.ro.
Site-ul de investigaţii francez Mediapart a relatat despre faptul că soldaţii francezi cantonaţi în cadrul unei misiuni NATO la baza militară de la Cincu se plâng de condiţiile „mizere” de acolo. Aceştia au relatat, pentru site-ul de investigaţii francez, asupra condiţiilor insalubre din unele spaţii, toaletele insuficiente, încălzirea deficitară în corturi şi mâncarea puţină.
MApN spune că „responsabilităţile privind camparea, hrănirea efectivelor şi asigurarea serviciilor conexe în locaţia din Cincu, au fost asumate integral de partea franceză”
Ministerul Apărării a adus o serie de precizări, pe 4 noiembrie, referitoare la subiect şi a spus că „responsabilităţile privind camparea, hrănirea efectivelor şi asigurarea serviciilor conexe (alimentare cu apă, energie, gestionarea deşeurilor etc) în locaţia din Cincu, au fost asumate integral de partea franceză”.
„Grupul Colectiv de Luptă - Collective Defence Battle Group (CDBG) este operaţionalizat pe teritoriul României de Franţa, ca naţiune-cadru, şi integrează, rotaţional, efective ale Belgiei şi Ţărilor de Jos. Grupul de Luptă al NATO din România a fost constituit începând cu luna mai, prin transformarea elementelor multinaţionale aliate din cadrul Forţei de Răspuns a NATO dislocate în ţara noastră. Forţele principale ale CDBG sunt dispuse în Centrul Naţional de Instruire Întrunită din Cincu, într-o tabără de campare construită gradual de forţele CDBG începând cu luna mai.
Conform procedurilor aliate, responsabilităţile privind camparea, hrănirea efectivelor şi asigurarea serviciilor conexe (alimentare cu apă, energie, gestionarea deşeurilor etc) în locaţia din Cincu, au fost asumate integral de partea franceză.
În calitate de naţiune-gazdă, partea română a pus la dispoziţie toate elementele solicitate până în prezent de reprezentanţii armatei franceze şi ai celorlalte contingente aliate şi va acţiona cu promptitudine şi pe viitor pentru a oferi asistenţă şi sprijin, conform solicitărilor, în conformitate cu cadrul legislativ naţional şi cu angajamentele care vor fi asumate prin acordul tehnic ce urmează a fi încheiat între partea română şi partea franceză. ”, arată MApN, în comunicatul de presă.