Ancheta avansează cu greu în cazul tragediei de la Ferma Dacilor din Prahova. Anchetatorii iau în calcul mai multe ipoteze după ce pensiunea a ars ca o torță lăsând în urmă 7 morți.
Una dintre ele se referă la modul în care era încălzită unitatea de cazare, asta după ce martori vorbesc în continuare despre o mână criminală.
Cine ar fi putut declanșa incendiul de la Ferma Dacilor. Toate ipotezele avute în vedere
Martorii vorbesc că nu funcționa bine centrala termică. Astfel că pentru încălzire au fost folosite tot felul de improvizații, inclusiv reșouri electrice.
De altfel, una dintre ipoteze ar fi că această tragedie ar fi ca urmare a unui scurtcircuit la un reșou care ar fi fost în mansarda clădirii.
Citește și: 1.000.000 € profit din Ferma Dacilor. Autorizația de incendiu era 1.000 €, dar patronii s-au zgârcit
Angajații pensiunii au spus anchetatorilor că au existat chiar rude ale patronului care au cerut reșouri pentru mansarda acestei clădiri, având în vedere că nu era suficient de cald acolo și s-ar fi dus acolo mai multe reşouri.
Tocmai de aceea, angajaţii cred că ar fi vorba despre o supraîncărcare a sursei de energie electrică, ce ar fi dus la un scurtcircuit, anunță Antena 3.
De asemenea, anchetatorii se gândesc și la o posibilă problemă cu panourile fotovoltaice montate pe acoperiș. Martorii au vorbit și despre o presupusă mână criminală.
Citește și: Un apropiat al patronilor de la „Ferma Dacilor” poate da peste cap ancheta. A fost mână criminală
Un apropiat al patronului a susținut că unul dintre invitați ar fi dat foc bucătăriei complexului turistic, după ce s-ar fi certat cu soția și chiar a bătut-o. Ipoteza aceasta a fost însă exclusă deocamdată de anchetatori.
Pensiunea nu ar fi avut nici măcar autorizație de construcție
Pe de altă parte, pensiunea Ferma Dacilor nu avea nici măcar autorizație de construcție. Prefectul județului Prahova a declarat că, din documentele primăriei de la Tohani, rezultă că pensiunea avea doar un certificat de edificare a construcțiilor, eliberat în baza unui raport de expertiză.
Citește și: Patronul Fermei Dacilor, un interlop implicat în "Portbagajul". 1 kg de aur și 500.000 $, furați
”Eu am convocat toate structurile de specialitate, urmând să facem o evaluare a tuturor documentelor și să vedem cronologia acestor hârtii și cronologia controalelor care s-au făcut la pensiunea respectivă”, a declarat prefectul județului Prahova, Virgiliu Nanu, la Antena 3.
”Mai mult decât atât, am chemat și administrația locală, pentru că vrem să vedem dacă există o autorizație de funcționare. Dacă există, să vedem care sunt documentele care au stat la baza eliberării acestei autorizații de funcționare. Dacă nu, verificăm să vedem dacă există această solicitare, ce s-a solicitat, de ce s-a respins dacă s-a respins și vom face toată această analiză.
Citește și: Pensiunea Ferma Dacilor nu avea autorizație de securitate la incendiu. Trei persoane găsite decedate
Cert este că administrația locală cred că știa de existența acestei pensiuni. Vreau să văd ce demersuri s-au făcut de la momentul 2020 și până în prezent”, a mai explicat Virgiliu Nanu, prefectul județului Prahova.
Posibilă neglijență a ISU
Potrivit unor surse, procurorii DNA vor să redeschidă un dosar din 2019, care îi viza chiar pe șefii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, cei care ar fi trebuit să controleze această pensiune în anul respectiv.
Reprezentanții ISU ar fi organizat o petrecere la Ferma Dacilor. Și cu toate că știau că unitatea nu are autorizație de funcționare în caz de incendiu, cei de la ISU s-au mulțumit să dea doar niște amenzi, care au fost, bineînțeles, simbolice.
Citește și: Unul dintre copiii morți în incendiul de la Ferma Dacilor era al patronului. Cere răgaz în anchetă
Dosarul despre care vorbim a fost clasat în luna martie a acestui an, pe motiv că suspiciunile de abuz în serviciu nu s-ar fi confirmat.
Rămâne acum de văzut dacă și acest nou dosar va avea aceeași soartă, mai arată Antena 3.
În incendiul de la Ferma Dacilor au murit 7 persoane, dintre care 3 copii. Unul dintre minori era fiul patronului pensiunii.