În regimul comunist, informațiile importante se spuneau în șoaptă, doar într-un cerc restrâns, eventual tot în familie. Atunci, oricine putea fi ”suspect” că va ”turna” la Securitate.
Această structură racola informatori din toate păturile sociale. Se foloseau inclusiv de copii. Rapoartele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității arată că pe lângă medici, profesori, preoți, chiar, erau și elevi și studenți.
Stresul era atât de mare că mulți au fugit din România. Își doreau atât de mult să fie liberi, încât își riscau chiar libertatea și viața pentru a părăsi țara.
Cine erau ”turnătorii” fostei Securități? Sute de informatori erau elevi
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a publicat un raport privind persoanele recrutate în perioada 1970- 1979. La iveală au ieșit informații terifiante. Fosta Securitate se folosea inclusiv de copii pentru a ține sub control tot ce se întâmpla în țară.
”Pentru supravegherea societăţii româneşti, Securitatea recurgea la o amplă reţea de agenţi secreţi. Conform situaţiilor predate de fosta poliţie politică, doar în perioada 1970-1979 au fost recrutate peste 121.000 de persoane. Precizăm că este vorba despre intrări noi, adică sunt colaboratori care erau adăugați la rețeaua informativă existentă.
Dintre acesti colaboratori noi, aproximativ 99.000 erau bărbaţi și 21.000 aveau studii superioare.
Peste 800 erau elevi, minori la data recrutării, iar 1700 erau studenţi.
Aproape 1500 erau medici, 1200 activau în mediul juridic, circa 2000 erau membri ai clerului (din toate cultele recunoscute de lege), 6300 lucrau în învăţământ”, a transmis CNSAS.
Mulți dintre ei erau implicați în activitățile de poliție politică, potrivit raportului CNSAS.
”Dintre diferitele direcții în care era organizată Securitatea, primele patru erau cele mai importante din perspectiva muncii informative. Planul lor de muncă în perioada 1970-1979 arăta, cu aproximaţie, astfel:
Direcţia I (informaţii interne): peste 500 de colaboratori noi, cărora li se adăugau cei 38.000 recrutaţi de Serviciul I al unităţilor judeţene şi al Securităţii Municipiului Bucureşti (total 38.500).
Direcţia II (contrainformaţii în domeniul economic): peste 1600, cărora li se adăugau 17.000 recrutaţi de Serviciul II al unităţilor judeţene şi al Securităţii Municipiului Bucureşti (total 18.600).
Direcţia III (contraspionaj): peste 3000, plus 11.000 recrutaţi de Serviciul III al unităţilor judeţene şi al Securităţii Municipiului Bucureşti (total 14.000).
Direcţia IV (contrainformaţiile militare şi penitenciarele): 12.200.
Comparând cifrele de mai sus, se observă că cel mai mare număr de informatori, în anii ’70, era la Direcţia I. Deşi întreaga Securitate făcea poliţie politică, Direcţia I era principalul compartiment implicat în această activitate.”, se arată în raportul publicat de CNSAS pe Facebook.
Câţi oameni au fugit din România comunistă în perioada 1968-1989 și unde ajungeau?
Oamenii se săturau să stea în stres, să nu aibă curaj să spună ce gândesc și să se teamă că dacă fac ceva greșit vor fi trimiși la închisoare. Astfel, mulți fugeau din țară.
Totul se întâmpla în mare secret. În primul rând pentru că nu aveau încredere în absolut nimeni și apoi pentru a-și proteja familiile rămase în România.
De multe ori nici măcar familiile nu știau de planul lor.
”Din România comunistă puteai să scapi ilegal în două moduri: să fugi în străinătate sau să rămâi în străinătate. A doua variantă numai în cazul în care aveai aprobarea să pleci din România”, a mai arătat CNSAS.
Cei care fugeau și erau prinși, făceau 10 ani de închisoare. Cu toate acestea, aproape 100.000 de români au părăsit țara în 20 de ani, în perioada comunistă.
”Numărul oamenilor fugiţi din România, dintr-o statistică a Securităţii, pe care o prezentăm schiţat, este de puţin sub 100.000 de oameni, adică în jur de 97.000.
Perioada observată este 1968-1989, aşadar după schimbarea pedepselor din Codul Penal referitoare la trecerea ilegală a frontierei: dacă până în 1968 trecerea ilegală a frontierei sau tentativa de trecere ilegală erau considerate act de trădare şi pedepsite cu până la 10 ani de închisoare, după 1968 au devenit infracţiuni de drept comun.
Pentru trecerea sau tentativa de trecere ilegală se aplica pedeapsa cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
Din cei 97.000 de fugari, aproape 25.500 au trecut frontiera fraudulos frontiera.
Majoritatea, adică în jur de 71.500, au rămas în străinătate folosind diverse prilejuri: vizite la rude, excursii, mic trafic de frontieră, contracte culturale sau economice, manifestări sportive, tratamente medicale etc.
„Fugarii” aveau diferite niveluri de şcolarizare şi ocupaţii diferite (la momentul plecării): 38.000 aveau studii elementare, 14.000 şcoala profesională, 26.000 studii medii şi postliceale, 17.000 studii superioare şi aproximativ 2000 fără studii precizate sau fără studii.
Pe criteriul etniei, fugarii erau români (50.400), germani (24.200), maghiari (19.200), evrei (1800), romi (1500) şi alte etnii, de ordinul sutelor (turci, tătari, greci, slovaci, ucraineni etc.).
Ţările vizate de fugari erau, cu precădere, cele europene, Germania (majoritatea persoanelor alegeau această destinaţie), Austria, Suedia, apoi, în ordinea numărului de persoane, S.U.A., Canada, Israel, Grecia, Turcia.”, mai arată CNSAS.
