După o saga de aproape un an de zile, urmărită îndeaproape de către Newsweek România, licitația pentru construcția de corvete a ajuns într-un punct mort: a fost anulată de către Ministerul Apărării.
Motivația a fost expusă într-o „informație de presă" a Armatei din 11 ianuarie a.c. Conform acestei informații, există două argumente pentru decizia radicală: în primul rând, depunerea unei plângeri penale „în temeiul unor suspiciuni rezonabile privind derularea în deplină legalitate a procedurii, de natură să afecteze realizarea interesului naţional de securitate în ceea ce priveşte Programul de înzestrare esențial <Corvetă multifuncțională>"; în al doilea rând, "un litigiu pe rolul Curţii de Apel Constanţa prin care Şantierul Naval Constanţa S.A., ca parte la <Asocierea dintre Naval Grup Franţa şi Şantierul Naval Constanţa S.A.>, solicită <anularea în tot a HG nr. 48 / 2018>, act normativ care fundamentează derularea procedurii mai sus amintite".
Insinuare a Damen: Newsweek România trebuie anchetată
Cu totul curios, ca reacție la această informație de presă a MApN, unul dintre competitori a emis un comunicat prin care și-a declarat susținerea față de ancheta penală. Și mai interesant, competitorul respectiv, compania olandeză Damen, pare să știe ce vizează ancheta, conform acestui paragraf din comunicat: „Susţinem pe deplin autorităţile române în desfăşurarea investigaţiei privind informaţiile prezentate în mod repetat de o parte a presei româneşti şi care ar putea fi considerate confidenţiale."
Cel mai probabil, „informaţiile prezentate în mod repetat de o parte a presei româneşti şi care ar putea fi considerate confidenţiale" la care se referă Damen sunt prețurile oferite de cei trei competitori (Damen, Fincantieri și Naval Grup).
Prețurile au fost publicate, în exclusivitate, de către Newsweek România, pe 17 noiembrie 2018.
Citește și: Rezultatul licitației pentru corvete, ținut secret
Încă un competitor pentru corvete, Fincantieri, a reacționat cu comunicat de presă la anunțul Armatei. Conform companiei italiene, "Niciun reprezentant al companiei nu a avut vreodata contact cu reprezentanții politicii românești sau cu orice altă instituție a statului, în afara desfășurării normale a licitației."
Comunicatul Fincantieri, laconic, nu oferă mai multe detalii, dar pare să inducă ideea că ancheta penală tocmai asta ar privi: înțelegeri secrete și ilegale în afara cadrului procedurii de selecție.
Damen, de partea Guvernului versus Naval Grup
Damen nu s-a oprit aici, însă. Ca să dea un semnal oficial că, în acest război, este de partea Guvernului, a cerut să fie parte într-o dispută în instanță dintre Executiv și Șantierul Naval Constanța.
După cum MApN a arătat în informația de presă din 11 ianuarie, este vorba de "un litigiu pe rolul Curţii de Apel Constanţa prin care Şantierul Naval Constanţa S.A., ca parte la <Asocierea dintre Naval Grup Franţa şi Şantierul Naval Constanţa S.A.>, solicită <anularea în tot a HG nr. 48 / 2018>, act normativ care fundamentează derularea procedurii mai sus amintite".
Într-adevăr, conform portalului instanțelor de judecată, dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Constanța pe 19 octombrie 2018. Cel mai recent termen a avut loc pe 16 ianuarie a.c. Cu acea ocazie, "Avocații Damen au făcut cerere de intervenție în favoarea Guvernului României în procesul prin care Șantierul Naval Constanța (SNC) a solicitat, prin instanța de contencios administrativ, anularea HG nr. 48/2018, privind programul de înzestrare esențial <Corvetă multifuncțională>. Curtea de Apel Constanța a dispus ca cererea Damen să fie comunicată părților implicate în proces, SNC, Guvern, MApN și a amânat termenul pentru 20 februarie." (sursa)
Sputnik susține lupta împotriva Naval Grup
Nu pare să fie o coincidență că interesul Damen în a scufunda Naval Grup coincide foarte tare cu poziția propagandei putiniste. Astfel, pe 14 ianuarie a.c., "Sputnik" a publicat un articol intitulat "Scandalul momentului - presiuni uriașe externe! Ce NU se spune despre afacerea corvetelor" în care atacă Naval Grup, compania care a prezentat oferta financiară cea mai bună la licitație.
Printre altele, dar fără să facă acuzații directe, "Sputnik" face și o insinuare foarte elaborată: "Și s-ar putea să mai fie un scandal pe drum. <Argentina a salvat exporturile Naval Group în 2018>, scrie același jurnalist francez în ”La Tribune” - dar acum e trecut sub tăcere în România.
Jurnalistul scrie că marele grup Nu a câștigat în tot 2018 decât un contract în Argentina, țară cu datorii enorme care s-a împrumutat la bănci pentru a cumpăra cele patru nave produse de francezi. Ce guvern ar face asta? Zic să comenteze amatorii de <anticorupție> cum s-a ajuns la o asemenea decizie în patria <penalului> Messi. Noi doar ne mirăm că un așa mare grup a avut un așa mic succes? Poate datorită schimbării părului, pardon, a numelui?...
Dar intervenția politică, vorba italienilor de la Fincantieri, nu se oprește aici. Apropo, există și un scandal în legătură o combinație la nivel european între cele două firme – franceză și italiană. Plus preluare de către italieni a unor obiective portuare de la Atlantic, aparținând francezilor. Complicat, dar edificator pentru combinații de care nu avem habar pe-aici. Dar, să revenim la români, zic…"
Citește și: Licitația pentru corvete a fost anulată, urmează o atribuire directă