Concert pe plajă, cu 300 de oameni, fără respectarea normelor anti-COVID. Amendă de 30.000 lei

DE Alex Darvari | Actualizat: 18.07.2020 - 13:30

Administratorul unei firme care a organizat un concert de muzică electronică, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe plaja unui camping din Năvodari, a fost amendat cu 30.000 de lei pentru că nu au fost respectate normele legale de prevenire a răspândirii noului coronavirus.

SHARE

 

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, în cazul aceleiaşi societăţi comerciale a mai fost aplicată o amendă de 1.500 de lei pentru că muzica era difuzată la "volum perturbator" şi alte două sancţiuni contravenţionale a câte 2.500 de lei, pentru că scena nu avea asigurate, în totalitate, "elemente incombustibile".

Anterior desfăşurării concertului, organizatorul a sesizat autorităţile despre evenimentul ce urma să aibă loc, dând totodată asigurări că va lua măsurile necesare pentru respectarea normelor legale.

"La data de 17 iulie a.c., pe plaja unui camping din oraşul Năvodari a avut loc un eveniment cultural-artistic organizat de o societate comercială, intitulat 'Dor de mare'. Anterior desfăşurării evenimentului, atât Primăria Năvodari, cât şi reprezentanţi ai I.P.J. Constanţa, G.J.M. 'Tomis' Constanţa, I.S.U. Dobrogea şi D.S.P. Constanţa au fost sesizaţi, prin solicitare scrisă, de către societatea comercială în cauză, prin care aducea la cunoştinţă că va avea loc un concert de muzică electronică. După primirea solicitării, reprezentantului societăţii i s-a pus în vedere de către organele abilitate să respecte normele de prevenire a răspândirii COVID-19. Astfel, acesta a asigurat că va lua toate măsurile necesare pentru a respecta normele legale în vigoare", se precizează într-un comunicat de presă transmis de IPJ.

Conform sursei citate, în noaptea de 17/18 iulie, poliţişti, jandarmi, pompieri şi reprezentanţi ai organelor abilitate au efectuat controale la locul manifestaţiei, ocazie cu care s-a constatat că normele legale de protecţie sanitară nu sunt respectate, la eveniment participând aproximativ 300 de persoane.

"În fapt, au fost constatate nereguli, în sensul că nu erau respectate măsurile sociale instituite în situaţii epidemiologice (...), reprezentantul societăţii a fost sancţionat cu 30.000 de lei. Totodată, întrucât la eveniment se difuza muzică la volum perturbator, reprezentantul societăţii comerciale a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.500 de lei, (...). Reprezentanţii I.S.U. Dobrogea al judeţului Constanţa au constatat faptul că nu sunt asigurate în totalitate elementele incombustibile din alcătuirea scenei, sens în care, (...), societăţii comerciale i-au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale de câte 2.500 de lei, iar pentru alte abateri la normele de prevenire a incendiilor au fost aplicate 4 avertismente", a menţionat IPJ Constanţa

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te