În cadrul măsurilor de relaxare începute la 4 mai, bisericile au fost autorizate începând din 17 mai să-şi redeschidă porţile, cu condiţia respectării unei serii de măsuri, mai ales cea privind distanţarea socială.
La intrarea în biserici, credincioşii au folosit dezinfectantul plasat pe o măsuţă. Purtarea măştii a fost recomandată dar nu este obligatorie, potrivit Protecţiei civile.
Restricţiile au fost impuse la 23 martie în cadrul izolării generale care a coincis cu Paştele ortodox din 19 aprilie, fapt ce a provocat numeroase reacţii din partea Sfântului Sinod.
Organul suprem ecleziastic a acceptat până la urmă avizul oamenilor de ştiinţă privind interzicerea afluxului de credincioşi şi neîmpărţirea Sfintei împărtăşanii, nerecomandată de medici.
"Sfânta împărtăşanie este un ritual profund simbolic", a explicat părintele Maximos, care a precizat că a împărţit-o duminică la dorinţa credincioşilor.
Mai puţin afectată decât alte ţări europene, Grecia a raportat în total 2.819 cazuri de contagiere cu noul coronavirus şi 162 de morţi