Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, miercuri, 9 octombrie 2024, percheziţii în Bucureşti şi alte 12 judeţe într-un dosar privind fapte de corupţie comise în perioada 2023 - 2024.
„Problemele” au legătură cu activitatea Casei de comerţ Unirea, instituţie aflată în subordinea Ministerului Agriculturii, informează Agerpres.
Citește și: Primarul din Motru își strunește dușmanii cu interlopii. Încolțit de stat, își ia cod fiscal italian
Corupție, la Casa Unirea din subordinea Guvernului. Percheziții DNA, în București și 12 județe
DNA a anunțat că, în urma obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 60 de locaţii situate pe raza municipiului Bucureşti şi a 12 judeţe (Ilfov, Ialomiţa, Prahova, Giurgiu, Constanţa, Iaşi, Timiş, Caraş Severin, Cluj, Bihor, Maramureş, Arad), reprezentând domiciliile unor persoane fizice şi sediile sau punctele de lucru ale unor societăţi comerciale.
"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, în perioada 2023 - 2024", a transmis DNA.
Citește și: O doctoriță de la Casa de Pensii, prinsă cu 2.400.000 lei nejustificați, rămâne cu banii. A scăpat
Surse judiciare au precizat că prejudiciul în acest caz se ridică la suma de 40 de milioane de lei. Adică, la aproximativ 800.000 euro.
Casa Unirea a fost înființată în timpul Guvernului Dăncilă, de ministrul Agriculturii de la acea vreme, Petre Daea.