COVID: 1.151 de cazuri noi, din peste 21.000 de teste prelucrate. Peste 350 de pacienți sunt la ATI

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 28.07.2020 - 13:18
Inquam Photos - George Călin
Inquam Photos - George Călin

Sunt 1.151 de cazuri noi confirmate în ultimele 24 de ore, iar 594 de pacienți au fost reconfirmați. 33 de oameni au murit, iar peste 350 sunt la terapie intensivă, arată cele mai recente date ale Grupului de Comunicare Strategică.

SHARE

Până în prezent, au fost confirmate 47.053 de persoane infectate cu coronavirus, iar 2.239 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

Circa jumătate dintre persoanele infectate s-au vindecat, adică 26.128 de pacienți. Alți 3.716 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. 

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.151 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. 

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 594 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

33 de oameni infectați cu coronavirus au murit, două persoane nu aveau comorbidități. 

„În intervalul 27.07.2020 (10:00) – 28.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 33 de decese (13 bărbați și 20 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brașov, Caraș-Severin, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Prahova, Sibiu, Vrancea și București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 la categoria de vârstă 50-59 ani, 13 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 9 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 3 decese la categoria de peste 80 de ani.

31 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități”, conform GSC. 

Aproape 7.000 de oameni sunt internați în spital. 357 la terapie intensivă 

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.960. Dintre aceștia, la ATI sunt internați 357 de pacienți.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.131.699 de teste. Dintre acestea 21.135 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 13.127 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 8.008 la cerere. De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 30 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 28 iulie.

5.000 de oameni, în carantină instituționalizată

2.254 de persoane confirmate cu infecție cu coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.063 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 13.890 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 15 persoane.

10 dosare penale deschise pentru zădărnicirea combaterii bolilor, în 24 de ore 

Polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 1.043 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 138.431 de lei, pentru încălcarea prevederilor din Legea 55/2020, care stabilește măsurile din starea de alertă. 

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 10 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

GSC le reamintește cetățenilor că pot suna la linia TELVERDE 0800800165 pentru a sesiza încălcări ale normelor de protecție sanitară.

123 de români din diaspora au murit 

5.479 de cetățeni români din străinătate au fost confirmați cu COVID-19: 1.891 în Italia,  561 în Spania, 124 în Franța, 2.551 în Germania, 157 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  111 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 16 în Grecia, 2 în Cipru  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina, Suedia și Republica Congo.

123 de români din străinătate au murit: 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia și unul în Republica Congo.

Dintre cetățenii români confirmați cu coronavirus, 165 au fost declarați vindecați: 135 în Germania, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te