COVID-19 Normele de deschidere a sălilor de spectacol nu asigură şi siguranţa actorilor

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 11.09.2020 - 10:03
Foto: Teatrul Excelsior
Foto: Teatrul Excelsior

Managerul Teatrului Excelsior, Adrian Găzdaru, consideră că normele de redeschidere a sălilor de spectacol care au fost date nu asigură şi siguranţa actorilor.

SHARE

"Redeschidem instituţiile de spectacol, dar cu ce risc? În condiţii de deplină siguranţă, nu ştiu când vom putea deschide. Din păcate, normele de deschidere a sălilor de spectacol care au fost date nu cred că asigură şi siguranţa actorilor. Nu am cum să joc pe normele date. Actorii nu pot juca la o distanţă de 1,5 metri. Am putea să deschidem, dar nerespectând performanţa şi calitatea actului artistic", a declarat Adrian Găzdaru, pentru Agerpres.

El a spus că la Teatrul Excelsior toate normele igienico-sanitare sunt îndeplinite, începând cu cele care ţin de mască până la dezinfectarea spaţiilor şi condiţiile în care spectatorii pot intra şi viziona piesele puse în scenă.

"Noi toate măsurile de protecţie le avem, tot ceea ce ţine de mască, de dezinfectare a sălii de spectacole, a spaţiilor teatrului, a cabinelor actorilor, acei dezinfectanţi care trebuie să fie la intrare sau peste tot unde apare colectivitate mai mare de 3-4 persoane. Intrarea în teatru se va face conform normelor, cu luarea temperaturii, cu dezinfectare, spectatorii vor trebui să intre şi să stea cu mască pe toată perioada reprezentaţiei, putem să asigurăm toate aceste norme de securizare şi de securitate a participanţilor. Dar trebuie să ţinem cont că spectatorii vor putea să stea la distanţă în sală, dar problema la Teatrul Excelsior nu este doar de a securiza doar spectatorii, ci şi securizarea actorilor şi personalului tehnic", a afirmat Găzdaru.

Acesta a arătat că nu înţelege cum normele generale în toată ţara sunt de păstrare a unei distanţe de un metru şi jumătate între persoane, iar la teatru spectatorii pot să aibă între ei un singur scaun.

"Eu nu înţeleg aceste norme, adică normele generale pe toată România sunt de păstrare a unei distanţe de un metru şi jumătate, în schimb la teatru spectatorii pot sta în sală la distanţă de un loc între ei. A cui va fi responsabilitatea în cazul în care un spectator se infectează? Cine va răspunde? La întrebările astea nu s-a gândit nimeni. E foarte uşor să dai dispoziţii de sus în jos, iar eu, ca manager, să iau decizia dacă joc sau nu joc. Dacă joc şi un spectator sau un actor se infectează, de vină este managerul. Dacă nu joc de vină este managerul că nu ştie să găsească soluţiile de a juca în condiţii de siguranţă. Pe mine, ca manager, nu mă acoperă şi nu mă securizează nicio dispoziţie legală a Guvernului sau a ordonatorului de credit în cazul îmbolnăvirii unui actor sau spectator. Poate să fie un spectator/actor care nu se îmbolnăveşte la teatru, ci pe drumul spre teatru. Vine în sala de spectacol, după care ajunge acasă şi spune că s-a îmbolnăvit la teatru, dar el de fapt s-a îmbolnăvit pe drumul spre teatru sau pe drumul dinspre teatru. Dar el, când este întrebat, spune că a fost la teatru. Dar până să ajungă la teatru el a fost şi în alte părţi, a fost în autobuz, într-un taxi, a mers pe stradă, a strănutat cineva pe stradă în apropierea lui, etc. Sunt foarte multe necunoscute şi toate astea se răsfrâng, pe urmă, asupra managerului, pentru că managerul este responsabil, de parcă eu aş putea să-i scanez pe spectatori/actori să văd care este sau nu este infectat. El poate să fie asimptomatic şi când ajunge acasă să apară simptomele bolii. Şi atunci, cine este vinovat? Eu pot să-l pun să scrie tot felul de hârtii, să declare pe proprie răspundere că nu a avut sau că nu a intrat în contact cu cineva infectat. El îmi dă scris, dar eu nu pot să ştiu ce se întâmplă cu el şi cu cei din jurul lui", a precizat Adrian Găzdaru.

Managerul teatrului a dat ca exemplu şi cazul Operei Naţionale Bucureşti, unde de curând s-au descoperit mai mulţi angajaţi bolnavi de coronavirus.

"Cazul Operei Naţionale Bucureşti deja a născut controverse în rândul publicului spectator, dacă să se mai ducă la spectacole sau nu. Dacă la teatre apare un focar, în momentul acela se închid automat toate teatrele pentru că nu trebuie să uităm de psihologia publicului. Noi, managerii, trebuie să găsim varianta cea mai bună care să fie benefică atât pentru spectatori, cât şi pentru colectivul teatrului, pentru că virusul va trece şi eu nu voi mai avea cu cine să joc pentru că actorii infectaţi pot rămâne cu sechele pe viaţă. Mie, dacă mi s-au îmbolnăvit doi, trei sau patru actori, nu mai am cu cine să mai joc pentru că aceştia joacă în mai toate spectacolele", a explicat acesta.

"Dacă Romeo şi Julieta ar fi trăit în condiţiile din perioada aceasta, ar fi trăit şi în ziua de astăzi. Din păcate, Alba ca Zăpada ar fi murit, fiindcă ar fi fost supuşi distanţării sociale, şi prinţul nu s-ar mai fi putut apropiat să o sărute pe Albă ca Zăpada, redându-i viaţa" - a afirmat managerul Teatrului Excelsior, făcând referire la ceea ce se întâmplă în prezent în România.

El a mai spus că activitatea teatrului nu este oprită în prezent, actorii repetând pentru două spectacole, iar dorinţa lor "este de a ieşi pe scenă".

"Dorinţă este, dar nu am o bază solidă, legislativă. Ne dorim să se deschidă, stăm de atâta timp şi noi, actorii, nu suntem oamenii care să ne dăm deoparte, să nu vrem să jucăm, să vrem să câştigăm bani fără să ne facem meseria. Noi jucăm şi pentru un singur spectator dacă este nevoie, dar vrem să putem să desăvârşim actul artistic în faţa acelui spectator", a declarat Adrian Găzdaru.

Acesta a precizat că nu se gândeşte să facă niciun fel de modificări în spectacolele Teatrului Excelsior.

"Nu m-am gândit niciodată să modific viziunea regizorală a spectacolelor, mai ales a spectacolelor pe structură de COVID. Eu nu sunt de acord cu modificări într-o viziune regizorală doar ca să joc un x spectacol în această perioadă de pandemie. Dacă viziunea regizorală a fost aşa cum a fost la premieră, atunci se păstrează spectacolul ca la premieră. Nu începem acum să facem artificii în viziunea regizorală chiar dacă regizorul este de acord, pentru că acela nu mai este spectacolul cu care o parte din public a intrat în contact. Imaginaţi-vă cum ar fi ca în 'Familia Addams', pe care toată lumea îl ştie ca fiind un super spectacol, tangoul dintre Morticia şi Gomez să-l facem menuet. Nu se poate să facem acest lucru. Cred că ideal ar fi ca toţi factorii decizionali, indiferent de culoarea politică, împreună cu reprezentanţi ai instituţiilor de spectacole şi concerte, să se aşeze la masa verde şi să ia decizia cea mai bună pentru redeschiderea în condiţii de siguranţă a instituţiilor de spectacole şi concerte", a concluzionat Adrian Găzdaru. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te