MAE român i-a avertizat miercuri pe românii care merg în vacanță în Grecia că accesul rutier pe teritoriul acestei țări este permis în perioada 1-15 iulie printr-un singur punct de trecere a frontierei bulgaro-elene - Kulata-Promachonas. Măsura a fost luată ca urmare a introducerii obligativității completării formularului electronic, prin intermediul căruia să poată fi asigurată evidența celor care merg în această țară.
Un alt român de la fața locului a postat pe Facebook o imagine cu coada, precizând că așteaptă deja de câteva ore la rând. ”Din fericire poliția bulgara nu lasă pe nimeni pe langa coadă”, a scris acesta pe pagina Forum Grecia.
Ziarul bulgar Standard scrie că, joi dimineață, este o coadă de kilometri la intrarea spre teritoriul elen, coloana de tiruri având aproape 5 kilometri. Autoritățile bulgare se așteaptă ca în următoarele zile aglomerația să devină și mai mare, în condițiile în care începe weekendul, potrivit presei bulgare.
”Aici sunt câțiva km de coadă. Probabil va dura ore...”, scrie un român pe un grup de Facebook dedicat celor care își fac vacanța în Grecia.