Autoritățile fac 67 de percheziții în 6 județe și în Capitală după ce au depistat o grupare de traficanți de migranți. Rețeaua aduceau cetățeni din Asia și-i duceau în Spațiul Schengen, trecându-i prin România unde primeau contracte fictive de muncă.
Printre membrii rețelei erau foști și actuali angajați ai Inspectoratului pentru Imigrări (IGI) iar gruparea era condusă de un fost angajat al Ministerului Afacerilor Interne.
Acțiunile traficanților au generat o stare de pericol la adresa securității naționale ca urmare a favorizării pătrunderii pe teritoriul României a unor cetățeni străini cu potențial risc terorist.
Cum ajungeau migranții din Asia în spațiul Schengen prin România? Un angajat al MAI, implicat
Printre cei vizați de anchetă se află un agent de la IGI, actualul șef IGI Caraș, un agent de frontieră dar care este cercetat pentrut fapte pe care le-a făcut când era la IGI Caraș și un reprezentant al unei societăți comerciale în benefiicul căreia se făceau ilegalitățile cu migranții. Reprezentantul societății comerciale este fostul șef al IGI Caraș, spun surse Newsweek România.
”La data de 04.06.2024 procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Caraș-Severin împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, cu sprijinul BCCO Timişoara, SCCO Arad, BCCO Oradea, BCCO Alba-Iulia, SCCO Sibiu, BCCO Cluj, BCCO Craiova, BCCO Piteşti, BCCO Bucureşti, pun în aplicare un număr de 67 mandate de percheziţie domiciliară pe raza județelor Caras-Severin, Timiş, Arad, Bihor, Argeş, Sibiu şi municipiului Bucureşti într-un dosar penal vizând săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de migranți, trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României, facilitarea șederii ilegale în România și spălarea banilor.
Acțiunile procurorilor DIICOT se desfășoară în coordonare cu cele ale procurorilor DNA care efectuează cercetări într-o cauză penală ce are ca obiect comiterea unor infracțiuni de corupție aflate în legătură directă cu infracțiunile cercetate de procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Caraș Severin”, a transmis DIICOT.
De asemeena, la 5 dintre cele 7 percheziții de la Arad și Caraș Severin participă și ofițerii DGA.
Metodă nouă de trafic de migranți
Anchetaorii arată că, în cursul anului 2022 pe fondul apariției unui nou mod de operare vizând traficul de migranți ( introducerea acestora în România cu vize de muncă, dar în scopul real de a le facilita trecerea către țări din spațiul Schengen), un suspect, fost angajat al MAI, a inițiat și constituit un grup infracțional organizat prin intermediul a 7 societăți comerciale (din care cinci cu același
domiciliu fiscal) la care au aderat și alte societăți comerciale, parte dintre acestea controlate de un alt suspect (colonel în rezervă ), care ulterior pensionării a dezvoltat o metodă de obținerea unor beneficii materiale substanțiale prin intermediul unei firme înființată în scopul recrutării forței de muncă din străinătate.
Probatoriul administrat a relevat că în intervalul 2022 – iunie 2024, gruparea de crimă organizată, formată dintr-un număr de peste 37 de suspecți, cetățeni români și străini și 7 grupuri de firme însumând 31 de societăți comerciale cu sediile în Caraș-Severin, Timiș și Arad a acționat pe teritoriul României, în scopul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți.
Activitatea infracțională s-a desfășurat pe șase paliere, respectiv : unul format din liderii grupurilor de firme, urmat de persoanele din imediata apropiere a acestora și care îndeplineau diferite funcţii în cadrul societăţilor, un altul format din foste și actuale cadre ale
M.A.I., un palier constituit din reprezentanții de drept și de fapt ai unor firme din județul Caraș-Severin racolate în același scop infracțional iar ultimele două paliere formate din alți membri ai grupului de crimă organizată, unii având sarcina de a permite
folosirea imobilelor din proprietate lor ca locație pentru stabilirea domiciliului persoanelor ce primeau aviz de muncă în România, iar ceilalți ocupându-se de transportarea și transferarea migranților sosiți în România cu intenția de a pătrunde ulterior pe teritoriul altor state membre UE.
Pericol cu potențial terorist
Din actele de urmărire penală a rezultat că administratorii sau asociații societăților comerciale au stabilit legături cu recrutorii din plan extern, iar angajații cetățeni români, membrii ai grupului infracțional, au avut sarcina obținerii pentru persoanele recrutate a avizelor de muncă și a vizelor pentru dreptul de ședere în România.
În acest scop au racolat angajați cu putere de decizie sau foști angajați cu influență asupra funcționarilor din cadrul birourilor Caraș-Severin, Timiș, Arad și Hunedoara ale Inspectoratului General pentru Imigrări, generând astfel o stare de pericol la adresa securității naționale ca urmare a favorizării pătrunderii pe teritoriul României a unor cetățeni străini cu potențial risc terorist.
Conform anchetatorilor, grupul infracțional a obținut eliberarea de avize de muncă cu încălcarea procedurilor legale pentru un număr de 1.181 cetățeni străini, majoritatea din Pakistan și Bangladesh (peste 80% ), dar și din Sri Lanka, India, Nepal și Sudan, parte dintre aceștia părăsind România pentru a se îndrepta spre state europene mai dezvoltate economic, fără a avea vreun contact cu firma care i-a recrutat.
De asemenea, s-a stabilit că membrii grupului infracțional organizat, utilizând relații cu lucrători ai Biroului pentru Imigrări Caraș-Severin bazate pe acte de corupție, au facilitat șederea pe teritoriul României a unor cetățeni străini ale căror vize expiraseră și trebuiau returnați în țara de origine.
Din investigațiile efectuate a rezultat că pentru un aviz de muncă migranții au plătit sume cuprinse între 500 - 1000 euro, iar cu cât termenul pentru obţinerea acestuia era mai scurt, cu atât preţul solicitat devenea mai mare, ajungând chiar şi la 5000 - 6000 euro pentru o persoană.
Astăzi sunt puse în executare și aproximativ 40 de mandate de aducere, suspecții urmând a fi conduși pentru audieri la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Caraș-Severin.
Acțiunea este realizată cu sprijinul polițiștilor Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, I.T.P.F. Timişoara, Inspectoratului de Poliție al Județului Caraș-Severin, jandarmilor Inspectoratului Județean de Jandarmi Caraș-Severin, Inspectoratului Județean de Jandarmi Timiş, Grupării de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timișoara și specialiștilor din cadrul DIICOT Serviciul Teritorial Timişoara.