Cum alungăm medicii care vor să revină în România: „Nu am trecut de paznicul de la Minister”. Un medic român, rezident în Radiologie, care a activat în nu mai puțin de patru spitale din Franţa, a adus la cunoștință astăzi un adevăr trist.
Dennis Ursachi a detaliat cum a demarat procesul de echivalare a muncii depuse de acum 2 ani, din 2022, dar fără succes. Medicul rezident în Radiologie încă nu a reuşit să facă asta, în ciuda faptului că a trimis documentele şi adeverinţele solicitate de autoritățile române, de mai multe ori.
Cum alungăm medicii care vor să revină în România: „Nu am trecut de paznicul de la Minister”
Dosarele i-au fost respinse, pe diferite motive, iar un dosar complet a fost pierdut de oficialii Ministerului Sănătăţii.
Când a refăcut dosarul, la întoarcerea în ţară, solicitarea i-a fost respinsă, pe motiv că actele depuse nu sunt cele trimise comisiei de specialitate. A încercat să intre în Ministerul Sănătăţii, pentru a rezolva situaţia, dar nu a fost lăsat de către paznic. ”Nu mai am răbdare, energie şi putere”, afirmă medicul, precizând că nu este singurul în această situaţie.
”Când am mers personal la Ministerul Sănătăţii să îmi prezint situaţia, nu mi-a fost permis de către domnul paznic să întru în clădirea Ministerului.
Câteva statistici despre parcursul meu în cariera de medic pentru a vă face o idee: bursier timp de 6 ani în cadrul UMF "Carol Davila" Bucureşti, examen de Rezidenţiat promovat în 2019 cu 919/950 puncte (locul 35/6282 candidaţi), primul pe România care a ales specialitatea Radiologie şi Imagistică Medicală după examenul din 2019, student Erasmus în Germania 2017-2018, stagii de formare în Franţa 2022-2024 (2 ani), fluent profesional în 4 limbi (Română, Engleză C1 IELTS 2013, Germană C1 Goethe 2021 şi Franceză B2 Coursera 2022)”, a scris medicul Dennis Ursachi pe Facebook.
”În urma pandemiei COVID-19, calitatea formării a scăzut îngrijorător, aşadar am decis să merg în Franţa pentru a supracompensa timpul pierdut din această cauză. În perioada mai 2022 - aprilie 2024 am lucrat că medic rezident în 4 spitale diferite din Franţa.
Începând cu decembrie 2022 am început să trimit actele necesare pentru a îmi pregăti terenul la întoarcerea în România şi pentru a-mi uşura procesul administrativ, pentru mai puţină bătaie de cap, mai mult timp şi concentrare pentru examenul de specialitate din noiembrie 2024”, afirmă medicul.
Acesta detaliază parcursul trimiterii documentelor, relatând ce răspunsuri a primit de la Ministerul Sănătăţii:
1. Decembrie 2022 - Dosarul de echivalare pentru 6 luni de Abdomen - REFUZAT - conform Deciziei 27192 4.01.2023 (motivul: stagiu incomplet 6/12 luni)
2. Februarie 2024 - Trimis 1 dosar de echivalare pentru 12 luni de Abdomen - dosar PIERDUT. Trimis 1 dosar de echivalare pentru 3 luni Radiologie intervenţională, 3 luni Radiologie senologica - REFUZAT - conform Deciziei 4017 02.04.2024 (motivul: lipsa detalierii activităţii în stagii)
3. Mai 2024 - Revin în ţară. Recontactat şefii de secţie din fiecare departament şi refăcut, retradus şi relegalizat adeverinţele de stagiu cu detalierea activităţii pentru fiecare în parte. Trimis multiple dosare cu documentele necesare validării stagiilor. Inboxul dprus@ms.ro este plin.
Ultimul dosar complet, structurat trimis pe 28 mai 2024 - REFUZAT - Conform Decizie nr. 164/25.06.2024 - motivul: noile adeverinţe eliberate cu precizarea modului în care s-a desfăşurat activitatea nu se regăsesc în documentele trimise spre analiză Comisiei de Specialitate.
”Strigăt de disperare şi neputinţă faţă de ce se întâmplă”
”Ştiu că vorbesc şi din partea multor colegi aflaţi în aceeaşi situaţie când spun că NU mai am răbdare, energie şi putere să mai suport acest comportament din partea Ministerul Sănătăţii - România să mai primesc încă un REFUZ şi atât de multă UMILINŢĂ după ce mi-am investit anii tinereţii în carieră de MEDIC.
Conform articolului 25 (1)-(3) din directiva nr.2005/36/ce a Parlamentului European şi a Consiliului privind recunoaşterea calificărilor profesionale, cu modificările şi completările ulterioare, pentru stagiile efectuate în alte state membre UE, îmi cer dreptul de Cetăţean Român şi European la ECHIVALAREA stagiilor efectuate”.
Dennis Ursachi a ținut să menționeze faptul că ”postarea nu este decât un strigat de disperare şi neputinţă faţă de ce se întâmplă.”.
”Am obosit! Aşadar, în temei legal, am completat şi trimis o cerere pentru audienţă în cadrul Ministerului Sănătăţii”, a concluzionat, amar, tânărul medic.