La 4 martie 1977 eram la casa bunicilor mei, cu mama și fratele meu care avea atunci un an, undeva pe lângă vechiul pod Grant, în zona Turda din București.
Seara de dinaintea cutremurului a fost una parcă prevestitoare. Mă jucam cu vecinii pe trotuarul din fața casei, iar eu și un alt copil ne cocoțasem pe gardul bunicilor, așa cum era pe atunci. La un moment dat cerul a devenit roșu și a început să bată vântul din ce în ce mai tare.
S-a stârnit o puternică furtună de praf, iar atmosfera sinistră ne-a trimis până la urmă în casele noastre.
Dulce și Amar
La televizor era un film bulgăresc, "Dulce și Amar". Îmi aduc aminte că, la un moment dat, era o scenă cu un camion care mergea pe un drum noroios și atunci am văzut că lustra a început să se miște. La cinci ani, evident, habar nu aveam ce se întâmpla, eram încă liniștit.
Citește și: Cutremur în România? Șeful Ordinului Arhitecților: Se construiește prost, fără respectarea normelor
Apoi, bunica mea a început să strige "Cutremur, cutremur!". Fără să știu ce e ăla un cutremur m-am speriat atunci foarte tare pentru că nu o mai văzusem niciodată pe bunica mea atât de panicată.
Era o femeie pe care n-o văzusem niciodată plângând sau țipând, iar acum era cu totul transfigurată. Avea experiența cutremurului din noiembrie 1940, care a avut magnitudinea de 7,4 grade pe scara Richter.
Citește și: Mai bine de jumătate dintre spitalele Ministerului Sănătăţii se prăbuşesc, la un cutremur puternic
Acum era panicată pentru că mama și fratele meu de un an dormeau într-o altă cameră și și-a dat seama că nu se pot adăposti rapid.
Cutremurul a încetat, apoi am ieșit cu toții în curte cu ce aveam pe noi, la lumina unor lumânări. Tremuram și de frig, dar mai ales de spaimă. Uruitul acela sinistru mi-a rămas multă vreme în cap.
Panică totală
Încă nu înțelegeam ce s-a întâmplat, dar toți adulții de lângă mine erau foarte speriați.
Între timp, a ajuns și tatăl meu la noi. Era în casa noastră când a avut loc cutremurul și se pregătea să vină să ne ia de la bunici.
Era la 15 minute distanță de mers pe jos, însă a ajuns în 5 minute pentru că a venit alergând.
M-a văzut că eram foarte speriat, m-a luat în brațe, apoi am plecat doar eu cu el la casa celorlalți bunici pentru a vedea dacă sunt bine sau nu.
Telefoanele nu mai mergeau, în multe zone căzuse și curentul sau fusese oprit intenționat pentru a fi prevenite exploziile.
Dezastru
Am plecat cu tata pe jos. Pe stradă era plin de lume. Pe drumul către bunici am văzut mai multe case căzute, era o atmosferă înfiorătoare.
Am ajuns la ceilalți bunici, erau și ei bine, și casa lor rezistase. Apoi am plecat cu tata la casa noastră. Televizorul căzuse pe ecran, cam de la un metru de pe o comodă pe care era așezat, în rest totul era în regulă.
Îmi aduc aminte că am mâncat niște napolitane vrac, cu o cremă de căpșuni. A doua zi am văzut la televizor ce dezastru fusese, însă din acel an nu îmi mai aduc aminte nimic altceva.
Următoarele cutremure mai mari, cele din 1986 și 1990 le-am prins la bloc și nu le pot uita nici pe acestea. Au fost cu totul alte senzații la etajul opt.
Însă și acum am o senzație stranie când văd cerul roșu și când se întețește vântul.
