În motivare, CCR susțină că „din coroborarea textelor de lege criticate rezultă că se permite altor entități în afara organelor de urmărire penală, precum lucrătorilor din cadrul Serviciului Român de Informații, să realizeze activități de interceptare a convorbirilor telefonice ce ar urma să constituie ulterior mijloace de probă în cadrul unui dosar penal, contrar dispozițiilor legale și constituționale care interzic în mod expres acest lucru. Susține că, dacă s-ar admite această interpretare, s-ar încălca normele constituționale privind obligativitatea respectării legilor, dreptul la viață intimă, familială și privată, secretul corespondenței, precum și restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți”.

Textul integral îl puteți citi aici.

Practic, CCR  a motivat prin neclaritatea cadrului legal al legilor penale, scoaterea interceptărilor SRI pe mandat de siguranță națională din cazurile penale privind alte infracțiuni. Astfel, dacă în cadrul activității de culeere de informații pe siguranță națională, ofițerii obțin interceptări  despre alte infracțiuni, trebuie să sesizeze organele penale care să emită un alt mandat de interceptare.

Problema hotărârilor CCR din ultimii ani este nerespectarea unui principiu de bază în drept, cel a neretroactivității legii. Conform acestui principiu, orice modificare a legislației se aplică doar pentru viitor. CCR a excedat acest principiu prin formularea mai multor hotărâri.

În motivare opiniei separate, judecătoarele CCR Livia Stanciu și Elena Simina Tănăsescu arată un lucru greu de explicat: „Pentru mijloacele de probă constând în înregistrări efectuate de părți sau de alte persoane Curtea nu a apreciat că s-ar impune și pentru acestea o procedură de verificare a legalității lor”

Beneficiarii

Primul beneficiar al acestei decizii este, desigur, Valeriu Zgonea, condamnat deja de către Tribunalul București  la trei ani de închisoare cu executare, în dosarul de trafic de influență, însă decizia nu a fost definitivă. Judecătorii au dispus și menținerea măsurii asiguratorii până la concurența sumei de 62.143 lei. În acest dosar, pe lângă interceptările SRI, au exista și multe alte probe, inclusiv încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției de către un cosnilier județean.

Cum poate scăpa Dragnea de dosarul Tel Drum

Ca urmare a unei alte decizii CCR, în 2018, Înalta Curte a decis deja excluderea a zeci de interceptări și filaje din dosarul în care sunt implicați primul patron al firmei Tel Drum, Marian Fiscuci, și cumnatul acestuia, fostul deputat PSD Adrian Simionescu, judecați pentru evaziune fiscală.  

Drept urmare, în aprilie 2020,   Înalta Curte de casație și Justiție a decis achitarea lui Marian Fiscuci, prietenul din copilărie al lui Liviu Dragnea și primul patron al firmei Tel Drum, pentru acuzația de evaziune fiscală în dosarul Proinvest. La acea dată, fostul ministru al Justiției, Ana Birchall, susține într-o postare pe Facebook că este nevoie de o intreventie legislativă sau chiar o revizuire a Constituției privind regimul probelor obținute cu ajutorul SRI pentru că infractorii să nu mai scape.

Cum în dosarul Dragnea – Tel Drum sunt o mulțime de interceptări SRI, fostul președinte al PSD este acum ajutat și de motivarea noii decizii a CCR.

La 13 noiembrie 2017, DNA anunţa că Liviu Dragnea este urmărit penal de procurorii anticorupţie pentru constituire de grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni referitoare la fraudare de fonduri, fapte care ar fi fost săvârşite în dosarul Tel Drum, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.

DNA preciza că dosarul s-a constituit pe baza unei sesizări a Oficiului European Antifraudă (OLAF) transmise la 30 septembrie 2016, privind suspiciunea săvârşirii mai multor infracţiuni, între care obţinerea nelegală, pe bază de documente false, a unor finanţări din fonduri europene pentru lucrări de reabilitare de drumuri judeţene.

Procurorii au pus, în noiembrie 2019, sechestru de peste 127 milioane lei (peste 27 de milioane euro) asupra bunurilor lui Liviu Dragnea. Un teren de aproape 3.000 de metri, un apartament de 80 de metri pătraţi, două maşini şi mai multe sume de bani aflate în conturile lui Liviu Dragnea sunt printre bunurile sechestrate, anchetatorii căutând şi altele care i-ar aparţine liderului PSD.

Cercetările au fost întrerupte pe perioada stării de urgență.

Opinia separată

În motivare opiniei separate, judecătoarele CCR Livia Stanciu și Elena Simina Tănăsescu arată de hotărârea CCR nu respectă procedurile legale:

„Cât privește soluția și considerentele deciziei de admitere pronunțate acum de Curte, acestea răspund, în realitate, unor critici care nu se reflectă în conținutul sesizării, echivalând cu o sesizare din oficiu, nepermisă de normele constituționale și legale care reglementează atribuțiile instanței constituționale.

În plus, câtă vreme obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată de autorul acesteia, îl constituie alin.(3) al art.139 din Codul de procedură penală în întregul său, și nu doar teza ultimă, Curtea ar fi trebuit să se pronunțe asupra întregului alin.(3) al art.139 din Codul de procedură penală, iar nu doar asupra unei teze a sa. Chiar acceptând că motivarea autorului excepției de neconstituționalitate ar putea determina în cauză o circumstanțiere a obiectului excepției, în sensul unei distincții în privința celor două teze ale alin.(3) al art.139 din Codul de procedură penală, nu se justifică însă distincția pe care Curtea Constituțională o face în privința constituționalității tezelor respective.

Cu alte cuvinte, și dacă ar fi fost contestată doar ultima teza a alin.(3) al art.139 din Codul de procedură penală, Curtea ar fi trebuit să extindă controlul asupra întregului alineat 3, în temeiul dispozițiilor exprese cuprinse în art.31 alin.(2) din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Or, dimpotrivă, Curtea a restrâns acest obiect contrar voinței exprese a autorului excepției de neconstituționalitate. Pe de altă parte, este de neînțeles de ce teza care reglementează utilizarea ca mijloace de probă a înregistrărilor efectuate de autorități care îndeplinesc activități specifice culegerii de informații [adică teza finală a alin.(3) al art.139 din Codul de procedură penală] este neconstituțională, pentru lipsa unei proceduri de verificare a legalității acestor înregistrări – așa cum se susține în opinia majoritară - în timp ce teza întâi a aceluiași alineat, al aceluiași articol de lege, care reglementează utilizarea ca mijloace de probă a înregistrărilor efectuate de părți sau de oricare alte persoane este constituțională.

Cu alte cuvinte, pentru mijloacele de probă constând în înregistrări efectuate de părți sau de alte persoane Curtea nu a apreciat că s-ar impune și pentru acestea o procedură de verificare a legalității lor”.