Valurile de caniculă urmate de precipitaţii pot duce la apariţia unor boli, printre care se numără și neuroinfecţia West Nile, care se transmite prin înțepătura de țânțar. Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) vine cu o serie de recomandări pentru populație, în vederea protejării împotriva infectării cu acest virus.
Citește și: Țânțarii cu virusul West Nile au fost depistați în Capitală. Ce trebuie să facă persoanele înțepate
„Temperaturile ridicate şi valurile de căldură ce urmează ploilor abundente, favorizează apariţia anumitor boli, dintre acestea făcând parte şi neuroinfecţia West Nile, o boală infecţioasă ce se transmite prin înţepătura de ţânţar”, a transmis, luni, INSP.
INSP - Institutul Naţional de Sănătate Publică face recomandări în vederea protejării împotriva infectării cu virusul West Nile:
- Evitaţi expunerea la ţânţari, purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi;
- Utilizaţi substanţe chimice repelente împotriva ţânţarilor;
- Utilizaţi substanţe insecticide în locuinţă/în jurul locuinţei;
- Împiedicaţi pătrunderea ţânţarilor în casă (plase de protecţie la ferestre);
- Asiguraţi desecarea bălţilor de apă din jurul gospodăriei;
- Îndepărtaţi recipientele de apă stătută şi gunoiul menajer.
INSP a anunţat anterior că, din data de 3 iunie, când a început perioada de supraveghere a infecţiei cu virusul West Nile a fost înregistrat un caz de infectare, acesta fiind în Bucureşti.
Persoana infectată este un bărbat, aflat în grupa de vârstă 60 - 69 de ani.