Cum scăpăm de poluarea cu plastic din România

DE Alexandru Pop | Actualizat: 12.09.2019 - 12:53

Materialele plastice eliberează substanțe chimice periculoase, iar o mare parte din acestea ajung în pânza freatică și afectează speciile care populează apa. Se estimează că, până în 2050, 99% din păsările marine vor îngurgita plastic, dacă nu se va lua nicio măsură.

SHARE

De la caserolele de transport, la pungile de ambalare, până la veselă și tacâmuri de unică folosință, toate aceste mase plastice fac parte din viața noastră și, din păcate, ne afectează sănătatea într-un mod pe care nimeni nu l-a anticipat. Descoperirea acestor materiale plastice a reprezentat un moment de entuziasm, considerându-se faptul că ele vor înlocui toate neajunsurile sticlei sau ceramicii, dar cel mai important aspect a fost reprezentat de costurile reduse de producție.

„După câteva decenii, exuberanța s-a prăbușit odată cu descoperirea riscurilor pe care masele plastice le pot avea asupra organismului, dar și asupra mediului înconjurător", a explict pentru Newwsweek România medicul Radu Țincu.

România se află deja în impas, așa că măsurile trebuiesc găsite și aplicate cât mai rapid.  

Aceasta a fost și ideea dezbaterii cu tema „Să regândim plasticul“ organizate de compania Veolia România cu sprijinul Camerei Franceze de Comerț și Industrie în România (CCIFER), Newsweek România fiind partener media.

 

Evenimentul s-a bucurat de o participare numeroasă, fiind prezenți atât oficiali ai instituțiilor de stat , cât și importanți reprezentanți ai companiilor private, ai organizațiilor de protecție a mediului și ai presei.

Dezbaterea a fost deschisă de președintele CCIFER, Francois Coste, urmat de Andrei Hoștiuc, director adjunct Apa Nova București, o companie Veolia, și de Frederic Fatoux, adjunct al Șefului Serviciului Economic din cadrul Ambasadei Franței în România. Cei trei și-au arătat totala disponibilitate de a susține programele de luptă împotriva consumului excesiv de plastic.

Andrei Hoștiuc a prezentat obiectivele Veolia în acest sens, dar și acțiunile derulate deja atât la nivel global cât și local. Printre acestea, la nivelul țării noastre, am remarcat programul „Sertarul cu pungi", destinat propriilor angajați, prin care aceștia au fost încurajați să-şi doneze spre reciclare colecţia de pungi de plastic, din tradiționalul sertar cu pungi, în schimbul cărora au primit sacoşe din pânză şi plante.

Tot Veolia a mai avut o inițiativă interesantă, diorama interactivă „Plasticul, un prădător tăcut", care a fost expusă la Muzeul Grigore Antipa, iar acum a putut fi văzută și de către participanții la dezbatere. Un alt punct important a fost discuția despre economia circulară și impactul ei pozitiv asupra economiei și mediului.

A fost apoi rândul reprezentanților autorităților de a-și prezenta obiectivele, fiind prezenți Radu Roca, vicepreședinte al Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, Diana Achimescu, consilier al Departamentului de Dezvoltare Durabilă și Mihaela Ștefănescu, cercetător în cadrul studiului realizat de Institutul European din România pe tema tranziției către economia circulară.

Au fost prezentate și câteva studii de caz. Cătălin Cîndea, head of public affairs Total, a vorbit despre implicarea copiilor în acțiunile companiei Total, dar și despre problemele întâmpinate la reciclarea plasticelor contaminate.

Felician Cardoș, environmental manager Carrefour, a prezentat campaniile derulate în magazinele Carrefour și succesul acestora:  „Plata cu PET-ul", în cadrul căreia clienții Carrefour Băneasa au putut achiziționa fructe și legume cu PET-uri, timp de 3 săptămâni, și „Vino cu caserola ta de acasă!”, prin care clienții hipermarketurilor și supermarketurilor Carrefour pot achiziționa produse din zona de Gastronomie în propriile caserole.

Simona Fîrtat, corporate communication & public affairs manager L'Oreal România a arătat că este foarte importantă câștigarea încrederii oamenilor că deșeurile colectate chiar sunt reciclate, pornind de la campaniile interne ale companiei L'Oreal România.

Desigur, toți invitații au răspuns întrebărilor celor prezenți și au încercat să lămurească anumite neclarități legate de legislație, de modul în care se poate face reciclarea plasticului și despre economia circulară. 

Legislația și educația au fost principalele direcții de discuție, cele două elemente fiind considerate a fi cele mai importante în lupta cu consumul excesiv de plastic. Atât reprezentanții instituțiilor de stat, cât și cei ai companiilor au vorbit despre necesitatea parteneriatelor public- privat pentru proiecte de amploare.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te