Producătorii de sticle de plastic și ambalaje alimentare din Uniunea Europeană vor fi obligați să respecte reguli mai stricte începând de anul viitor, odată cu intrarea în vigoare a unei noi legislații europene.
Potrivit RetuRO, administratorul Sistemului de Garanţie-Returnare, peste 81% dintre ambalajele cu sigla "SGR" au fost returnate de către consumatori în luna septembrie, în creştere faţă de luna august, când rata de colectare a fost de 78%.
Aproape 200 de substanţe chimice, care pot duce la cancer de sân, sunt utilizate în ambalajele alimentare şi ar putea ajunge astfel în mâncare, iar apoi în corpul uman.
Numărul ambalajelor cu sigla SGR returnate de pe piaţă, la data de 1 septembrie 2024, a fost de aproximativ 1,87 de miliarde, echivalentul unei cantităţi de 307.713 tone
Un stat interzice complet pungile de plastic. De când se va întâmpla asta? Care e miza de mediu? California a extins interdicţia ce vizează pungile din plastic, în magazinele din acest stat american.