Newsweek România: Membrii AUR se „lipesc“ de toate scandalurile politice ale momentului, dar încearcă, cel puțin declarativ, să nu fie asemănați cu PSD. Cu cine apreciați că seamănă AUR pe scena politică românească? În ce măsură este AUR mai mult decât se caracterizează – un partid naționalist și conservator?
Raluca Alexandrescu: Partidele extremiste din ultimele trei decenii sunt rezultatul – ca mai totdeauna – unui amestec, sau mai bine spus al unor depuneri succesive de straturi repoziționate apoi în contextul contemporan.
O primă referință validă ar putea fi cadrul ideologic moștenit de la național-comunismul promovat în timpul regimului lui Ceaușescu.
Mitologia naționalistă, tracomania, protocronismul, pășunismul sunt teme mai degrabă populare astăzi din motive diverse: narațiunea construită a unui trecut glorios în fața prezentului deprimant și degradant, conferirea unei identități de care cetățeanul obișnuit poate fi, în fine, „mândru“, într-un context care altminteri oferă prea puține motive de confort identitar, privat sau public, victimizarea, fabricarea unor dușmani imaginari și, nu în ultimul rând, reutilizarea pe scară largă a mașinii de propagandă ceaușiste care inundă programele unor televiziuni.
În acest ultim caz, nu e vorba de o imitare a propagandei, ci de o repunere în circulație a acelorași materiale (filmele „istorice“, de exemplu) care-și dovedesc, la 40-50 de ani de la confecționarea lor, perenitatea și eficacitatea.
Cel mai preocupant element aici nu e nostalgia unor generații care-și contemplă tinerețile pierdute, ci mai degrabă succesul acestui tip de propagandă la oameni tineri și foarte tineri, lăsați de izbeliște de o școală incapabilă să se reformeze (mă refer în special la predarea științelor sociale în preuniversitar, dar nu numai...) și care își extrag cultura istorică și materia identitară din alte surse.
__________________
Citește și
AUR, 4 luni de derapaje pe scena politică
__________________
Pe de altă parte, devine limpede că strategia de menținere în spațiul public a materialelor de propagandă ceaușiste a dat roadele așteptate de artizanii ei: generații de cetățeni născuți după 1989 nu numai că nu mai au anticorpi pentru tipul de discurs promovat astfel, ci dimpotrivă, aderă la el și la actorii politici bine orientați, cum este AUR, care exploatează și alimentează sentimentele de apartenență cultivate astfel.
O a două referință câștigătoare pentru AUR este, în mod la fel de limpede, ortodoxismul naționalist resuscitat al anilor ’30-’40.
Nu este o vorbă aruncată în vânt sau o speculație: auzim din ce în ce mai frecvent în spațiul public referințe explicite, de pildă, la rolul jucat de patriarhul Miron Cristea ca prim-ministru al unui guvern explicit antipluralist, autoritarist, instalat într-un context sumbru al istoriei mondiale și românești (februarie 1938) și care a menajat întreaga panoplie de legi antisemite votate de predecesorul său, Octavian Goga, guvernând într-un regim autoritar.
A treia referință vine să unifice și să omogenizeze straturile anterioare, actualizându-le și proiectându-le într-un orizont de așteptare sumbru.
Auzim și vedem lozinci zilele acestea, la protestele organizate de AUR, care exhibă toate proiecțiile, fantasmele și fricile construite și alimentate de discursurile extremiste – de data aceasta, pe un fond mai degrabă globalist, pentru că aici se face joncțiunea, de fapt, între particularismele evocate mai sus și temele „internaționaliste“ lansate de extremiști la nivel global, mai cu seamă de la debutul pandemiei.
În ce măsură considerați că AUR este o amenințare pentru democrație? Credeți că sunt dispuși să creeze alianțe cu vreun partid parlamentar pentru putere?
AUR nu mizează pe sistemul de partide și pe democrația parlamentară pentru atingerea obiectivelor politice decât în măsura în care le poate după aceea converti în acțiuni specifice agendei sale. Deci nu se poate exclude nicio variantă de alianță care ar aduce beneficii electorale.
Nu trebuie să uităm, în plus, că în România terenul a fost pregătit constant pentru acest tip de formațiuni care fac alianțe chiar și cu inamici „naturali“ pentru atingerea unor obiective politice.
Corneliu Vadim Tudor, creatorul Partidului România Mare, fost colaborator al Securității și unul din poeții de curte ai lui Ceaușescu se numără printre inițiatorii curentului de extremă dreaptă de la noi după 1989 și fondatorul Partidului România Mare (PRM).
__________________
Citește și
AUR, 4 luni de derapaje pe scena politică
__________________
La retorica național-ceaușistă pur-sânge a lui Vadim Tudor (care includea antisemitismul, xenofobia, protocronismul, tracomania), AUR a adăugat mai multe ingrediente, furnizate în special de propaganda neo-protestantă pro-viață și anti-LGBTQ care a acționat în timpul referendumului din 2018 privind direcționarea definiției familiei în textele constituționale.
Nu se poate neglija nici rolul important jucat de mai mulți membri ai înaltei ierarhii a Bisericii Ortodoxe Române, inclusiv în perioadele recente, și care nu au fost niciodată cu adevărat dezavuați de BOR.
Toate acestea sunt pârghii folosite, în mai mică sau mai mare măsură, și de alte partide parlamentare de la noi, unele aflate și azi la guvernare.
Am văzut o serie de derapaje ale AUR în spațiul public: de la încurajarea/ organizarea de proteste în care este care negată sau minimizată existența pandemiei de coronavirus, perpetuarea discursurilor despre „dictatura medicală“ și împotriva „botniței“, declarații eurofobe,
anti-diversitate, omagiile aduse unor legionari în Parlament, despre „străinii“ care conduc sau iau decizii în România (președintele Iohannis, primarul Dominic Fritz, secretarul de stat Raed Arafat).
AUR este un actor politic foarte eclectic: parțial consecința unei redefiniri politice a Coaliției pentru familie; asamblând într-o manieră populistă nemulțumirea cauzată de criza sanitară și economică, de corupția politică, de criza de legitimitate a sistemului politic în ansamblu.
Victimizarea și exploatarea avantajelor și instrumentelor democrației în scopul deturnării acesteia (exemplele pe care le dați se încadrează toate în această strategie) fac de asemenea parte din panoplia clasică a mișcărilor populiste/extremiste.
Conspirațiile, comploturile, sataniștii, străinii, sabotarea familiei tradiționale: fake-news-urile se propagă cu mare viteză și capătă adesea audiențe neașteptate: așa a fost cazul recent al așa-zisei „interdicții“ formulate de Uniunea Europeană privind folosirea apelativelor „mamă“ și „tată“, o dezinformare de manual, dar care a răspuns angoaselor unei categorii largi de cetățeni.
Într-o lume a mediilor virtuale, e ușor să construiești sentimentul unei stări de asediu, altminteri fără obiect real și să alimentezi panica.
Intervine atunci eroul, salvatorul: în cazul de față, AUR, care a avut o politică extrem de inteligentă de-a lungul anului de pandemiei și a folosit, cu profitul electoral pe care l-am văzut cu toții, rețeta mitului salvatorului care ia partea „românilor“.
Derapaje am avut în ultimii ani și din partea celorlalte partide politice, de pildă îmi amintesc când fostul șef al PSD Liviu Dragnea i-a numit pe protestatarii din Piața Victoriei „șobolani“ sau discursuri cu tentă negaționistă, eurofobe; aduce AUR ceva în plus pe segmentul acesta de care ar trebui să ne temem? De ce credeți că s-a bucurat de suficient sprijin pentru a intra în Parlament?
AUR nu manifestă rezerve în adoptarea unor teme populiste folosite anterior și care au făcut proba timpului: antiparlamentarismul este una dintre ele.
Am fi tentați să spunem că AUR nu poate fi antiparlamentar atâta vreme cât s-a luptat să intre în Parlament.
Dar este un fals argument, pentru că acțiunea sa politică, o vedem limpede în aceste zile, nu este deloc aceea a unui partid angajat în jocul politic democratic, adică parlamentar.
__________________
Citește și
AUR, 4 luni de derapaje pe scena politică
__________________
George Simion declara marți, 30 martie, că „a ales să fie de partea românilor“, recunoscând implicarea în proteste și ignorând instrumentele parlamentare care-i stau, totuși, la dispoziție.
Antiparlamentarismul atinge un punct nevralgic în discursul public, alimentat cu succes de fostul președinte Traian Băsescu și de partidul său și preluat și de USR în ultima etapă a campaniei electorale, când s-a bătut multă monedă pe celebrul referendum privind reducerea numărului de parlamentari și trecerea la Parlament unicameral (ceea ce ar fi un cui suplimentar în sicriul democrației românești).
„Într-o lume a mediilor
virtuale, e ușor să
construiești sentimentul
unei stări de asediu.
Intervine atunci AUR,
salvatorul care
ia partea „românilor”
- conf. univ. Raluca Alexandrescu
Ascensiunea acestui partid populat cu diverse facțiuni poate fi pusă doar pe seama crizei provocate de pandemie?
Cu siguranță, AUR a exploatat într-o manieră inteligentă oportunitățile electorale ale momentului; vremurile tulburi favorizează politica tulbure.
Populismul mizează pe dezordinea publică. Performanța lor în alegeri și creșterea în sondajele postelectorale trebuie citită și ca un semn al deficitului crescând de încredere în partidele și în clivajele politice tradiționale.
__________________
Citește și
AUR, 4 luni de derapaje pe scena politică
__________________
Există o falie masivă, mai mare poate în fostele țări comuniste decât în partea de vest a UE, între așteptările și nevoile reale ale publicului, pe de o parte, și agenda guvernamentală pe de alta.
Se adaugă evident, pentru a răspunde direct la întrebarea dumneavoastră, gestionarea ezitantă a crizei sanitare (dar aici, ca să fim onești, nu știu care guvern al Uniunii Europene va ieși teafăr din această experiență!) corupția politică, tarele istorice ale sistemului medical și de asigurări sociale și de sănătate și o anumită predispoziție (care ține de cultura politică, dar nu numai) pentru discursul de extremă dreaptă și populist.
