Vasile Bănescu, fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, apreciază că, la 35 de ani de la Revoluție, România e grav subminată educaţional, degradată moral, crunt divizată social, iar instituţii esenţiale ale democraţiei sunt batjocorite de abjecţie sfidătoare și golănie.
Aderarea României în Schengen se joacă acum! Populiștii au dat lovitura în Austria. Ce scenarii sunt. Lucrurile se complică în Austria. În următoarele zile, se va juca jocul politic de care depinde soarta României.
Sebastian Burduja a declarat, joi, că "schimbarea trebuie să se întâmple, dar soluţia nu este sub nicio formă susţinerea populismului ieftin".
În cadrul conferinței regionale „Europa în fiecare localitate” organizată la Sibiu, Mara Mareş, liderul TNL, a subliniat pericolul extremismului şi al populismului.
Președintele PNL - Nicolae Ciucă a amintit de acțiunea de propagandă politică desfăşurată de reprezentanţii AUR la deschiderea anului la o universitate de stat din România. El a declarat faptul că extremismul și populismul „sunt marile pericole la adresa democrației”.