Construirea noii piste a Aeroportului aduce încă cheltuieli Consiliului Judeţean.
Instituţia a fost obligată de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să plătească despăgubiri unor ieşeni care au fost expropriaţi acum 12 ani, pentru implementarea proiectului.
CJ va trebui să plătească nu doar pentru terenul preluat de la cele două familii, ci şi pentru faptul că ce le-a rămas nu mai poate fi folosit.
Într-unul dintre cazuri, suma plătită pentru lipsa de folosinţă o va depăşi de 40 de ori pe cea achitată pentru terenul expropriat.
Cum se vor îmbogăți doi proprietari după ce au fost expropriați. Terenul lor, pistă de avioane
Cum se vor îmbogăți doi proprietari după ce au fost expropiați de pe terenul lor. Pistă de avioane
Fostul preşedinte al CJ, Constantin Simirad, a decis în 2010 exproprierea proprietarilor din zona Moara de Vânt, care aveau terenuri situate în perimetrul stabilit pentru amplasamentul noii piste a aeroportului.
Din ianuarie 2011, terenurile au fost preluate de CJ, cei nemulţumiţi de banii primiţi putând să se adreseze instanţei.
Printre aceştia s-au numărat familia B. şi Ionela Z., de la care se expropriase o suprafaţă de 459,45 mp, respectiv de 22,55 mp.
Cu cîţiva ani înainte, Codrin şi Cristina B. cumpăraseră 5.000 mp de teren arabil, cu 5 euro/mp. Vânduseră ulterior 767 mp Ionelei Z., cu 7 euro/mp. CJ le oferea 3,5 euro/mp, respectiv 5.523 lei familiei B. şi 336 lei Ionelei Z. Proprietarii nu au fost de acord cu suma, iar litigiul s-a mutat în faţa judecătorilor.
Citește continuarea pe Ziarul de Iași.