Românca Diana i-a dat „respirația diavolului" unui campion irlandez la dans ca să-i ia banii

DE Andrei Vasilescu | Actualizat: 09.12.2022 - 20:19
Diana Cristea și Joel Osei au ucis un campion de dans iralndez cu o supradoză de "respirația diavolului" Foto: Facebook
Diana Cristea și Joel Osei au ucis un campion de dans iralndez cu o supradoză de "respirația diavolului" Foto: Facebook

Diana Cristea avea 17 ani la data comiterii crimei. Românca și iubitul ei Joel Osei au fost găsiți vinovați pentru uciderea lui Adrian Murphy, un irlandez celebru în Marea Britanie, campion de dans. Cei doi au folosit un drog supranumit „respirația diavolului".

SHARE

Pentru a-l ucide pe Adrian Murphy, Diana și Joel au folosit o supradoză de scopolamină, substanță denumită și „respirația diavolului" sau „medicamentul zombie".

Citește și: VIDEO Interlopi din clanul Chira l-au ucis pe criminalul John Englezu, cu cuțitul, în Malta

Scopolamina este, la origine, un medicament cu efect sedativ, calmant care poate fi folosit și împotriva greței. Supradoza de scopolamină are însă efecte extrem de nocive și poate cauza chiar și moartea.  

Citește și: Interlopul Ciprian Pian, reținut după ce și-a filmat copilul. Acuzat de pornografie infantilă

Cel care a primit supradoza pare să funcţioneze normal şi conştiincios, însă o dată luat medicamentul va face persoana de multe ori incapabilă să îşi amintească ce a făcut. Persoana va face de asemenea tot ce i se spune – de exemplu, se va duce la un ATM pentru a-i oferi cuiva toţi banii din cont.

Citește și: Fulger Gangal, Gâgă și Boncu, judecați după ce s-au fugărit la o nuntă. Boncu s-a și dezbrăcat

La 17 ani, Diana a participat la uciderea campionul de dans cu „respirația diavolului"

Potrivit presei britanice, campionul de dans Adrian Murphy (43 de ani) ar fi fost ucis probabil pe 2 iunie 2019, în apartamentul acestuia de la etajul 17, din Battersea, în sudul Londrei. El a murit după ce a fost drogat cu o supradoză de scopolamină administrată de Diana Cristea şi Joel Osei.  

Citește și: Richard, asasinul lui Emi Pian, și frații Ciprian și Grațian Pian, cât pe ce să scape din arest

Cei doi au fost prinşi apoi de poliţişti, după ce au încercat să cumpere diamante în valoare de 80.000 de lire sterline de la un bijutier din New York, dar s-au dat de gol folosind cardul victimei, nota The Sun, care a citat surse de la Croydon Crown Court.  

Citește și: Un tirist român și-a dat întânire cu "Îngerul Dulce" care a venit cu prietenul și l-a electrocutat

De asemenea, cei doi sunt acuzaţi de otrăvirea unui al doilea bărbat, pe 30 mai 2019, înainte de a-i fura aproximativ 2.000 de lire sterline. Însă acesta a supravieţuit.  

Procurorul Crispin Aylett susţine că Diana şi iubitul ei englez ar fi folosit scopolamină, un medicament despre care se spune că este „popular între tâlhari şi violatori” pentru a pune victimele în incapacitatea de a se apăra. Ei ar fi folosit acest drog în ambele cazuri pentru a-şi reduce la tăcere victimele, însă au folosit doze letale de fiecare dată.  

Potrivit sursei citate, Osei îşi contacta victimele prin intermediul unei aplicaţii de dating pentru gay, Grindr, după care se întâlnea cu ele, iar iubita lui ar fi fost „creierul”, cea care „l-a îndemnat” să facă asta şi a vândut obiectele furate. Cei doi tineri au fost acuzaţi de către procurori de crimă prin administrarea de otrăvuri sau a unei substanţe nocive care poate fi letală, lucru pe care amândoi îl neagă. În plus, ei sunt judecaţi pentru mai multe acuzaţii de fraudă şi două acuzaţii de furt.

Dianei i s-a părut cam mare condamnarea la 16 ani de închisoare

Diana Cristea și Joel Osei au fost găsiți vinovați de crimă în urma unui proces la Croydon Crown Court. Românca a fost condamnată la 16 ani de închisoare, în timp ce Osei a primit 32 de ani de închisoare.

Ei au mai fost condamnați pentru otrăvirea unui al doilea bărbat cu același drog cu două zile mai devreme, deși acesta a supraviețuit după ce a fost găsit de un vecin aproape gol, extrem de agitat și derutat.

Cu toate acestea, Diana Cristea a făcut apel la condamnarea ei, susținând că sentința este „excesivă”.

Într-o decizie pronunțată de Curtea de Apel din Anglia și Țara Galilor, formată din trei judecători, cererea ei a fost respinsă.

„Cea mai clară diferență între reclamantă și Osei a fost vârsta lor. La momentul comiterii infracțiunilor, Osei era adult, în timp ce reclamanta avea doar 17 ani. Din cauza circumstanțelor sale personale și a vârstei ei, era mai susceptibilă la influența altora, în special a celor mai în vârstă și cu mai multă experiență criminală. Acești factori au avut ca efect reducerea vinovăției ei”, au motivat magistrații.

Judecătorul a considerat că „Osei era partenerul dominant în relația lor datorită faptului că era mai în vârstă și mai experimentat. Cu toate acestea, el nu a considerat că ea era dominată de el într-o asemenea măsură încât să nu poată face ceea ce își dorea”.

Judecătorii au spus că motivul pentru care sentința ei a fost mult mai mică a fost „din cauza vârstei”.

De ce au respins judecătorii solicitarea Dianei de reducere a pedepsei

„Românca a participat activ la întocmirea planului prin cercetare, procurarea scopolaminei, rezervarea taxiurilor și eliminarea bunurilor furate. A fost o operațiune care a fost planificată cu atenție pe parcursul a câteva săptămâni”, au spus magistrații.

Judecătorii au adăugat că, în aceste împrejurări, „nu se poate spune că pedeapsa minimă de 16 ani a fost chiar în mod vădit excesivă”.

Judecătorii de la apel au luat în considerare că Diana Cristea a avut o copilărie dificilă alături de probleme emoționale și de sănătate mintală. Ei au spus că nu au vrut să „minimizeze” trauma prin care a trecut, dar că nu au putut stabili că pedeapsa ei este în vreun fel excesivă.

Diana, violată la vârsta de 12 ani de doi bărbați

„Inculpata crescuse în România. Ea a fost violată la vârsta de 12 ani de doi bărbați care au postat imagini cu agresiunea sexuală pe rețelele de socializare. Familia ei s-a mutat din acest motiv în Marea Britanie când ea avea 14 ani. A fost atrasă într-o lume a consumului de droguri, iar mama ei nu a putut să-i facă față.

Ea a fost luată în grija autorităților locale în ianuarie 2017, când avea 15 ani și, după câteva plasamente nereușite, a fost trimisă într-o unitate rezidențială pentru copii exploatați și abuzați sexual”, mai precizează judecătorii.

Diana l-a cunoscut-o pe Osei la 16 ani și a revenit la consumul de droguri.

Respirația diavolului

Scopolamina a fost folosită şi ca un drog în ”violurile de la prima întâlnire”. Bandele din Columbia şi serviciile secrete (alăturarea s-ar putea să fie întâmplătoare) l-au folosit ca pe un ser al adevărului (CIA l-a folosit în timpul experimentelor din 1960, conform cărţii ”În căutarea Candidatului Manciurian” scrisă de John D. Marks).

În 2007, corespondentul revistei Vice, Ryan Duffy, s-a dus în Columbia pentru a investiga modalităţile de utilizare a scopolaminei Acolo a întocmit un material cu modalităţile de utilizare a acestui medicament, iar unele dintre aceastea erau foarte controversate.

Acelaşi medicament a fost oferit timp de aproape 60 de ani în Statele Unite pentru o mulţime de afecţiuni, printre care şi insomnia. În 1990, FDA a interzis utilizarea acestuia în medicamentele pentru insomnie însă este aprobat azi în compoziţia medicamentelor ce tratează greaţa.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te