...generată de actuala putere și amplificată iresponsabil de CCR. Cum s-ar putea răspunde la formidabilul asalt anticonstituțional și antidemocratic săvârșit de PSD și complicii săi, inclusiv cei de la CCR?!
Valeriu Stoica și Cristian Diaconescu au fost tehnic foarte corecți. Au vorbit în calitate de constitutionalisti. Au fost măsurați și prudenți. Și în prudență lor constituționalistă au ilustrat un lucru remarcabil: Cum pier democrațiile. Care e logica și atitudinea perfect constituțională și rațională și decentă prin care se sinucid statele liberal-democrate.
Ce au spus:
- Nu poți răspunde unui act anticonstituțional sau neconstituțional cu un act tot anticonstituțional sau neconstituțional.
- În constituție nu există prevăzut mecanism corectiv la deciziile CCR.
- Soluția democratică și legală: votul. Procesul politic normal să înlăture de la putere cauza fundamentală a problemei: PSD, ALDE etc. Undeva, cândva în viitor.
- Soluția constituțională: abolirea sau reformarea CCR. Undeva, cândva în viitor.
- Soluția civică: românii să înțeleagă în sfârșit că democrația presupune organizare și implicare și costuri. Nu e ceva ce vine din cer (citește de la Stat, UE sau SUA) pe gratis. Undeva, cândva în viitor.
- Soluția partinică: reformare partidelor pe baza punctului (5). Undeva, cândva în viitor.
Și probabil a mai fost ceva dar am uitat, pentru că toate erau la fel de irelevante în raport cu incendiul, cu criza momentului.
Toate corecte, bune și frumoase. Frustrarea însă putea fi tăiată cu cuțitul. În studio și în rândul spectatorilor. Cei doi nu aveau de fapt de spus nimic în plan politic direct. Au zis ceva vag cum că Iohannis trebuie să răspundă cu un “Plan” nu o “declarație”. Dar în ce constă “Planul” nu am putut afla și mi-e teamă că nici domniile lor nu ar fi putut preciza dacă ar fi fost forțați să o facă…
Pe scurt, impresia mea era că ei recomadau tacit să dea curs cererii de revocare (Nu poți răspunde unui act anticonstituțional sau neconstituțional cu un alt act tot anticonstituțional sau neconstituțional, nu?). Și apoi mai vedem ce și cum… Cei doi sperau că viața va continua netulburată apoi. Nu va fi la noi ca în Turcia. Nu. Se sugera cumva că va veni o vreme când PSD și CCR vor lasă de la sine adversarilor lor capacitatea să fie scoase din dispozitiv, abolite, reformate etc. Democrația își va urma cursul și va duce cumva, cândva, la aplicarea punctelor de mai sus.
Asta poate fi o judecată corectă. Spun sincer asta. E foarte posibil că Valeriu Stoica și Cristian Diaconescu să aibă dreptate. Sper sincer. Dar care e probabilitatea? Această e întrebarea. E o loterie. Ne aflăm în fața unui moment de cumpănă. Nimeni nu știe cum vor reacționa cei de la PSD după această victorie. Vor escalada? Se vor opri și vor reduce presiunea? Le mai dăm o șansă, sau nu?
Întrebare ajutătoare: Ce din comportamentul de până acum al PSD și cleptocratilor ne spune că trendul va fi cel sugerat de cei doi eminenți juriști? Nu știu. Totul e un calcul de probabilități și o intuiție. Momentan cei de la Putere organizează un miting pe tipic nazisto-comunist. Puterea se autosustine prin adunări publice masive, organizate prin pârghiile puterii de stat și adminsitrative. Poftim de speculează ce ar putea urma…
Orium ideea e că de aici intrăm în domeniul judecății POLITICE. Pentru că dreptul constituțional și jurisprudența e una, judecata politică e alta. Așadar: Ce garanție există că un agresor patent al constituției și instituțiilor democratice în momentul t1, t2, t3 va deveni brusc, în momentul t4 –când are și mai multă putere și miza e și mai mare-, garant al alegerilor libere și al constituției?!
Asta e miza momentului. Asta e acum în discuție. Judecata lui Iohannis și a suporterilor săi și ai democrației și constituției în România, asupra acestui fapt trebuie să aplice cu precădere. Nu asupra tangentelor și conexelor. Povestea cu CCR e doar pretextul și agravarea unei situații de facto mai vechi, în derulare și escaladare. E momentul unei judecați politice de o importantă masivă.
Să fim conștienți de un fapt esențial. O astfel de situație e tipică în istoria politică a democrațiilor occidentale. Ce faci când adversarul nu respectă regulile? Ce faci când adversarul nu respectă regulile și nerespectându-le poate distruge irevocabil sistemul politic? Ce faci când adversarul nu respectă regulile și nerespectându-le te poate distruge pe ține, irevocabil, adică te poate elimina sau incapacita ca forță sau entitate politică relevanță?
S-a tot făcut vorbire de anii 30. E caz tipic. Dar cumva ne facem că nu înțelegem. Când Carl Schmitt cerea acțiuni politice drastice împotriva agresorilor Constituției Republicii de la Weimar, constituționaliștii germani liberali-democrați –inclusiv mult apreciatul de către subsemnatul, Arnold Brecht–susțineau abulic că nu poți răspunde unui act anticonstituțional cu un act tot anticonstituțional sau neconstituțional. Rezultatul se știe. Și Hitler tot cu încetinitorul a mers, erodând la margine jocul democratic-constituțional, cu și în regulile jocului democratic-constituțional. Venezuela? Turcia? Chiar e așa de străîn patternul că să ne fie ininteligibil? Că să nu ne stârnească o neliniște?
Ceea ce poate bun, frumos și corect în domeniul judecății abstracte constitutionaliste poate fi catastrofă în domeniul judecății POLITICE. Pentru că dreptul constituțional și jurisprudența e una, judecata politică e alta. “Vai ne atacă tătarii și nu respectă “de iure belli”! E jaf și măcel. Ce facem?!” Răspuns: “Nu, în niciun caz nu putem să le răspundem la fel. Am încalca “De iure belli ac pacis”. Grotius spune la pagina cutare… șamd… Și în plus am deveni ca ei dacă le-am răspunde la fel… Vreți să devenim ca ei? Nu. Mai bine să jefuiască și violeze tot, să ia tot și să distrugă. Dar litera și spiritul De iure belli ac pacis să rămână neștirbit în sufletele noastre”.
Președintele Iohannis este autoritate POLTICĂ ultimă în statul român. Funcția sa este să dea expresia ultimă a “Rațiunii de Stat”, care este rațiune politică nu juridică. Indiferent de ce decizie va lua, decizia să trebuie să vizeze “Rațiunea de Stat” a Statului Român. Acțiunile ce urmează vor trebui să se bazeze în judecata politică, nu exegeza juridică. Este unul din momentele rare când raționamentul constituțional și juridic trebuie să fie evaluat și articulat în lumina absolută a Rațiunii de Stat. Președintele Iohannis nu trebuie să se lase intimidat în exercitatarea acestei prerogative supreme. Și nu trebuie să se lase confuzat de scolastica și sofistica juridică.
Recomandând altfel, dovedim că nu am înțeles nimic din cazul dramatic și plin de consecințe al Republicii de la Weimar și a ceea ce reprezintă acest caz în istoria poltica a lumii moderne.
---------------
Articol publicat și pe www.MarginaliaEtc.ro
