„Metroul din Bucureşti s-a oprit azi dintr-un singur motiv: pentru că ministrul Cătălin Drulă s-a apucat să facă curăţenie la Metrorex”
"Metroul este al bucureştenilor, nu al unor căpuşari de profesie, care compromit ideea de sindicat şi care se folosesc de angajaţii muncitori şi cinstiţi ai Metrorex pentru a-şi crea avantaje personale. Să fie clar, metroul din Bucureşti s-a oprit azi dintr-un singur motiv: pentru că ministrul Cătălin Drulă s-a apucat să facă curăţenie la Metrorex, să taie conductele de făcut bani şi reţele de interese care fac ca o companie publică ce îşi acoperă singură abia 30% din cheltuieli să dea mai mult de jumătate din sursele ei de venit către o companie privată controlată de caracatiţa pesedistă", a scris Cioloş, vineri, pe Facebook.
Miza blocării metroului: firma sindicatului controlat de Rădoi, profit uriaș pe spinarea Metrorex
Ion Rădoi, "un pesedist hârşâit în mulgerea resurselor publice"
"Domnul Rădoi, pesedist hârşâit în mulgerea resurselor publice, şi câţiva aşa-zişi sindicalişti şi-au făcut o conducere a metroului paralelă cu cea oficială şi controlează banii companiei. Şi-au subordonat, de ani buni, o organizaţie sindicală, o controlează şi o manipulează politic şi, de fapt, fac orice pentru a-şi proteja interesele folosind angajaţii Metrorex ca instrument de presiune pentru propriile beneficii. Dincolo de acest personaj care nu mai are nimic de-a face cu sindicalismul, e păcat ca se compromite ideea de sindicat, care ar trebui să reprezinte interesele angajaţilor şi nu interesele unuia care îşi consolidează propria putere", a mai scris liderul USR PLUS.
19.000 lei/lună pentru Ion Rădoi, sindicalistul care a blocat metroul în plină pandemie COVID
Cioloş îi roagă pe bucureşteni şi pe toţi cei afectaţi de oprirea metroului să nu se lase "amăgiţi de acest joc mafiot".
"Fiecare leu scos de caracatiţa PSD din bugetul Metrorex este furat din buzunarul fiecăruia dintre noi. Asta este miza protestului de astăzi", subliniază el.
Copreşedintele USR PLUS arată că îl susţine total pe Cătălin Drulă, arătând că acesta respectă angajamentele formaţiunii luate în campanie, respectiv oprirea "scurgerii de bani publici către buzunarele personale ale privilegiaţilor".
Reacția PSD la greva de la metrou: Coaliţia nu trebuie să găsească ţapi ispăşitori, ci soluții