"Azi, doi ani mai târziu, încă nu ştim adevărul despre intervenţia din acea zi. Deşi sunt sute de plângeri ale victimelor şi mii de minute de filmare care documentează intervenţia în forţă a autorităţilor, încă nu avem răspunsuri clare. Dosarul '10 august' a devenit un fel de cartof fierbinte aruncat dintr-o mână în alta, în speranţa că acea zi va fi uitată. Nu uităm. Iar justiţia română trebuie să ştie că fiecare zi în care adevărul rămâne ascuns e o zi pierdută pentru onoarea statului român. Regimul Dragnea va continua să trăiască în umbră câtă vreme cei care l-au făcut posibil, l-au sprijinit şi acum îi acoperă faptele continuă să fie parte din stat. Doar adevărul poate marca ruperea definitivă de acea guvernare", a scris, pe Facebook, liderul USR.
El a menţionat că în urmă cu doi ani, pe 10 august, se afla în Piaţa Victoriei împreună cu colegi şi voluntari, strângând semnături necesare pentru iniţiativa "Fără penali în funcţii publice".
"Am văzut atunci mai multe lucruri. Primul dintre ele este fantastica mobilizare a românilor din diaspora şi din ţară în faţa unui regim autoritarist al cărui unic scop era acumularea puterii şi jefuirea resurselor ţării. Apoi am văzut cum Liviu Dragnea şi complicii săi nu au ezitat să folosească cinic şi cu intenţie violenţa împotriva cetăţenilor paşnici", a precizat Barna.
Curtea de Apel Bucureşti dezbate, luni, 10 august 2020, cererea DIICOT de redeschidere a anchetei împotriva şefilor Jandarmeriei în Dosarul 10 august.
Citește și...
Se redeschide sau nu dosarul „10 August”? Ce va decide luni Curtea de Apel
Inițiativa pentru Justiție, despre redeschiderea dosarului ”10 august”: Intenție de tergiversare