Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, a fost propus pentru asigurarea interimatului la ministerul Transporturilor, iar ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a fost propus pentru preluarea interimatului la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.
„Am propus desemnarea miniștrilor interimari pentru a asigura continuitate în activitatea guvernamentală în toate domeniile, inclusiv la Transporturi și Dezvoltare, portofolii cheie în derularea unor proiecte importante de investiții. Este vital însă, având în vedere contextul actual, să găsim soluții definitive privind numirile titularilor pentru cele două funcții”, a subliniat prim-ministrul Viorica Dăncilă, potrivit comunicatului.
De asemenea, Guvernul a precizat că așteaptă în continuare motivarea președintelui Iohannis cu privire la refuzul pentru propunerile înaintate anterior de numire a miniștrilor Transporturilor și Dezvoltării.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, vineri, că va refuza propunerile pentru Ministerul Dezvoltării şi Ministerul Transporturilor, respectiv Lia Olguţa Vasilescu şi Mircea Drăghici.
„Nu am formulat încă un răspuns de refuz, fiindcă asta va fi, voi refuza propunerile înaintate de prim-ministru, fiindcă aici avem şi argumente de legalitate, dar avem şi argumente de oportunitate. Echipa mea lucrează la această analiză, însă până la mijlocul săptămânii viitoare voi da publicităţii inclusiv motivele pentru care voi refuza propunerile făcute de prim-ministru”, a spus şeful statului.