VIDEO Ce telefon trebuie ai ca să primești alerta de cutremur. Anunțul vine din SUA

DE Mircea Neacșu | Actualizat: 03.11.2022 - 14:45

Doar smartphone-urile unei părți dintre locuitorii României au sunat joi, 3 noiembrie, anunțând cutremurul de peste 5 grade pe scara Richter produs la ora 06.50 în zona Vrancea. De ce nu s-au „trezit” toate telefoanele? Pentru că a „sunat” Google pe Android, nu RO-Alert.

SHARE

„În cazul seismelor, Sistemul RO-Alert nu va difuza notificări, anterior declanșării acestora (...) Ulterior producerii cutremurului, în cazul în care acesta generează consecințe grave, vor putea fi difuzate mesaje de avertizare a populației, cu măsuri de protecție adecvate (de exemplu: puncte de distribuție a ajutoarelor de urgență)”, a explicat ISU, pe pagina sa de Facebook. 

„Sistemul RO-Alert permite difuzarea de mesaje de tip Cell Broadcast pentru avertizarea și alarmarea populației în situații de urgență, conform prevederilor legale.

Citește și: Oamenii din 230 de clădiri, condamnați în cazul unui cutremur mare. Statul închide ochii de 30 ani

Sistemul RO-Alert este folosit în situații majore în care viața și sănătatea cetățenilor sunt puse în pericol, cum ar fi fenomene meteo extreme, inundații amenințătoare, atac terorist sau alte situații care amenință grav comunitățile.

Sistemul RO-Alert este implementat pe teritoriul României de către Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și cu suportul tehnic al Serviciului de Telecomunicații Speciale”, se arată în descrierea oficială a serviciului

Cutremurul de joi, 3 noiembrie, din Vrancea, anunțat de Google pe smartphone-urile Android, cu date de la U.S. Geological Survey. Posesorii de Apple n-au primit nimic

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a declarat că nu au fost trimise mesaje RO-Alert cu privire la cutremurul de joi, 3 noiembrie, iar cele apărute în mediul online provin de la aplicaţiile de telefoane mobile.

Citește și: Ce efecte are cutremurul asupra stării de sănătate. Cum să ne ferim de atacurile de panică

"De când s-a resimţit cutremurul, au intrat în procedură colegii de la Pompieri, mai ales cu verificarea zonelor vulnerabile. A fost trimisă o echipă de la Pompieri în Bucureşti pentru verificarea Centrului vechi. Nu s-au primit apeluri la 112 şi nici nu s-au înregistrat efecte. (...) Noi nu am dat mesaje RO-Alert. Când se dau mesaje, scrie clar cine trimite şi că este RO-ALERT. Nu s-au dat mesaje, dar am înţeles că la unele telefoane cu Android există aplicaţii care pot să spună că se întâmplă ceva şi să dea un mesaj, dar noi nu am dat mesaje", a explicat Arafat, relatează Agerpres.

El a atras atenţia cu privire la informaţiile care circulă în mediul online, întrucât nu toate sunt corecte.

"Ar fi bine care cei care scriu că au primit mesaje RO-Alert să ne arate poza mesajului, să fie una reală, bineînţeles. Deci, mare atenţie la informaţiile care circulă în spaţiul online şi ar fi bine să nu le transmitem mai departe pe alte canale. Deci, noi nu am dat mesaje RO-Alert, am şi verificat dacă nu cumva un judeţ a dat un mesaj post-cutremur şi nu s-a întâmplat aşa ceva", a adăugat Raed Arafat.

Doar smartphone-urile cu sistem de operare Android au sunat joi, 3 noiembrie, anunțând cutremurul de peste 5 grade pe scara Richter produs la ora 06.50 în zona Vrancea. Posesorii de Apple nu au primit nicio alertă, Android fiind deținut de Google din 2005, iar aplicația Google ce trimite alerte de cutremur nerulând pe terminalele iOS. 

Sistemul de alerte de cutremur Google a fost lansat în 2020 în SUA și, treptat, a fost extins în majoritatea statelor cu risc seismic, printre care se află și România. Acesta se bazează atât pe datele furnizate de institutele seismologice, cât și pe telefoanele cu Android în sine. Accelerometrele și sistemul de geolocație care, în mod obișnuit, sunt folosite de GPS și, de exemplu, de aplicațiile de fitness, pot „simți” vibrațiile unui seism și trimit Google datele și locația.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te